Tăriceanu face un nou partid liberal şi candidează la prezidenţiale!

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, vineri, printr-un comunicat, că va inţia imediat procedurile pentru înfiinţarea unui nou partid liberal şi strângerea de semntări pentru înscrierea candidaturii sale la prezidenţiale.

Tăriceanu arată în mesajul transmis liberalilor, înaintea Congresaului de alegere a unui nou preşedinte al partidului, că, "din păcate, acest Congres a fost pregătit cu multă atenție de conducerea demisionară, iar delegații au fost aleși cu grijă pentru evitarea oricărei tentative de opoziție în cadrul lucrărilor sale".

"În această situație, toate speranțele mele într-o dezbatere reală a problemelor pe care le-am menționat aici și a unor decizii în consecință sunt aproape nule", precizează Tăriceanu.

Fostul lider liberal arată că, în calitatea sa de vechi liberal, de participant direct la renașterea liberalismului în România imediat după Revoluție și de om politic care a reprezentat cu onoare și a făcut cinste PNL în funcțiile publice deținute, a hotărât împreună cu colegii săi din Grupul de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale iniţierea imediuată a tuturor "procedurilor necesare înființării legale a unui nou partid liberal, inclusiv strângerea de semnături și adeziuni".
"Noi vom ţine vie flacăra liberalismului în România", adaugă el.

În plus, Călin Popescu Tăriceanu anunţă că vor iniția acțiunea de strângere a semnăturilor necesare înscrierii legale a candidaturii sale la Președinția României.

Tăriceanu afirmă că ar fi preferat să adreseze acest mesaj ca participant la Congresul PNL, în calitate de delegat şi în calitate de candidat la președinția partidului, aflat pe lista celor care solicită onoarea de a reprezenta PNL la alegerile prezidențiale din noiembrie.

"Acest lucru nu a fost posibil, deoarece conducerea demisionară a partidului a invocat diverse pretexte, când în realitate ea a dorit eliminarea candidaturii mele, evitarea unei dezbateri reale şi unei competiții reale, a dorit un Congres formal, prin intermediul căruia să-și păstreze funcțiile de conducere și să impună partidului o direcție politică falimentară, dictată de interese personale și exterioare partidului, ceea ce va duce PNL pe același drum cu PNȚCD. Veţi avea un Congres la care nu veţi dezbate nicio idee, niciun proiect. Dar veţi avea «alegeri». Acesta nu este un congres al unui partid democratic, liberal, un congres ce ar trebui să fie caracterizat prin dezbateri vii şi libere, ci mai degrabă o caricatură", susține el, citat de realitatea.net.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Îți scoți animalul de companie la plimbare? Atenție la ariste, pericolul din iarbă!

astăzi, 10:35

Pericolul ascuns al verii îl reprezintă aristele care pot pune în pericol viața animalelor de companie, avertizează medicii veterinari. O simplă plimbare prin iarbă poate deveni o ...

Anestis a plecat de la Botoşani, nu și din România! S-a înţeles cu o altă echipă din Superligă şi va avea un salariu uriaş!

astăzi, 10:08

Grecul a fost unul dintre cei mai buni jucători ai moldovenilor atât în mandatul lui Leo Grozavu, cât şi după ce acesta a fost înlocuit pe banca tehnică de Marius Croitoru....

Spitalul Judeţean Botoşani solicită Guvernului scoaterea la concurs a 991 de posturi!

astăzi, 09:47

Corneliu Prepeliţă, managerul Spitalului Judeţean Botoşani, a declarat pentru News.ro că a înaintat Guvernului un memorandum prin care solicită scoaterea la concurs a 991 de posturi: 51 de...