Țara în care bălegarul a ajuns mai scump decât laptele

20 de eurocenți pentru un litru de lapte. Un preț ce îi falimentează pe fermierii ajunși la capătul puterilor și care au început să se bazeze pe valorificarea bălegarului pentru a acoperi costurile de creștere a animalelor. Pe piața producției de electricitate, prin stații de biogaz, gunoiul de grajd ajunge să aibă un preț mai bun decât laptele!

Situația descrisă se petrece în Germania, țară care, la fel ca și România și alte state din UE, se confruntă cu o veritabilă criză în sectorul laptelui, scrie Ziarul Financiar.

Potrivit estimărilor BDM, o asociaţie de producători germani de lactate, costurile de producţie se ridică la aproximativ 40 de cenţi pe litrul de lapte. În mai, fermierii germani obţineau în medie 25,8 cenţi pe litru.

În aceste condiţii, ar fi normal ca producătorii să-şi reducă pur şi simplu producţia. Soluţia nu este însă atât de simplă.

"Fermierii au nevoie de lichidităţi", explică Jutta Weiss, purtător de cuvânt al BDM. Aceştia continuă să producă sperând să se descurce până când preţurile îşi revin.

Apare astfel o situaţie absurdă. Fermierii produc cât mai mult posibil, agravând în acest fel supraoferta de pe piaţă şi împingând preţurile şi mai jos. Fermierii sunt prinşi "într-un cerc vicios". Iar acest lucru este valabil nu numai în cazul celor din Europa, mai scrie zf.ro.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)

astăzi, 09:18

CITIND REVISTA „SCÂRȚ”  NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...