Tânărul depistat în trafic de 12 ori, fără permis, cercetat în stare de libertate
Stiri Botosani Wednesday, 24 June 2015 ActualitateReţinut la sfârşitul săptămânii trecute de către poliţişti, Teofil B. a fost eliberat. El s-a ales cu un nou dosar penal, după ce a fost depistat de poliţişti conducând deşi nu avea acest drept.
Tânărului i-a fost suspendat permisul, pentru 30 de zile, în anul 2012, după o depăşire neregulamentară. În perioada de suspendare acesta a ignorat sancţiunea dată de oamenii legii şi s-a urcat din nou la volan, fiind prins de câteva ori, de fiecare dată alegându-se cu dosar penal pentru conducere în perioada în care permisul îi era suspendat. Ultima oară a fost depistat la volan acum câteva zile, pe o stradă din municipiul Botoşani.
Teofil B. a fost prins de cele mai multe ori circulând fără permis în judeţele Botoşani şi Bacău. În drumul spre arestul Poliţiei, când a dat ochii cu presa, tânărul şi-a acoperit faţa. Botoşăneanul a mai avut probleme cu legea şi la vârsta de 19 ani. Atunci, el a fost prins la volanul unui Opel Caravan circulând pe strada Împărat Traian, cu autorizaţia provizorie de circulaţie expirată.
La vremea respectivă s-a ales doar cu o amendă. După ce permisul i-a fost suspendat în luna mai 2012 şi după ce a fost prins conducând deşi nu avea acest drept, Teofil B. a fost trimis în judecată, fiind condamnat de două ori la închisoare cu suspendare – în martie şi respectiv octombrie 2014, cele două pedepse fiind contopite, dar menţinându-se suspendarea, cu un termen de încercare de doi ani.
Acesta s-a mutat în municipiul Bacău, unde locuia fără forme legale şi trebuia să respecte o serie de obligaţii, magistraţii atrăgându-i atenţia că perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule se prelungeşte cu 30 de zile, dacă nu se prezintă la serviciul poliţiei rutiere pentru susţinerea verificării cunoaşterii regulilor de circulaţie, ori tânărul nu s-a conformat. De atunci a tot continuat să şofeze fără permis.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!
Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...
Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)
Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...
Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)
Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.85 secunde