Tânără rănită după o depăşire făcută de un şofer!

O femeie care se deplasa pe marginea drumului a ajuns la spital, după ce o maşină a dat peste ea.

La data de 30 decembrie, în jurul orei 17.40, în timp ce conducea un autoturism pe  D.N. 29C, în localitatea Mihăileni, B. A. de 20 ani, din comuna Mihăileni, s-a angajat în depășirea unui alt autoturism, iar în momentul în care a ajuns pe sensul opus de deplasare, a surprins şi accidentat o femeie de 28 de ani, care se deplasa pe marginea drumului.

 Victima a fost transportată la Spitalul municipiului Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internata.
                    
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...