Tânăra care a provocat un accident în care soţul ei, din Dorohoi, a murit, a fost ARESTATA de procurorii DIICOT! VIDEO

Tanara care a provocat trei accidente rutiere, in unul dintre ele omorandu-si propriul sot, a fost retinuta din nou, de aceasta data pentru 30 de zile. Adina Prisacariu este acuzata de procurorii D.I.I.C.O.T de trafic de tigari.

Miercuri dimineata, procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vrancea, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, au efectuat 12 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Suceava şi a municipiului Focşani, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în activităţi de contrabandă cu ţigarete de provenienţă ucraineană.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu jumătatea anului 2015 inculpaţii Ruginescu Valentin, Mihai Angela, Prisăcariu Adina Gabriela (tanara care a provocat accidentul de la Dumbraveni, atunci cand sotul ei si-a pierdut viata, nota red.) şi Budăi Vasilica au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete", se arata intr-un comunicat al D.I.I.C.O.T.

Procurorii au precizat ca inculpaţii Ruginescu Valentin şi Mihai Angela au fost surprinşi în flagrant pe raza municipiului Focşani în timp ce transportau un număr de 2998 pachete ţigarete de provenienţă Ucraina care anterior fuseseră preluate de la domiciliile inculpatelor Budăi Vasilica şi Prisăcariu Adina Gabriela (foto jos). Toti tinerii au fost arestati pentru 24 de ore, urmand a fi propusi pentru retinere timp de 30 de zile.



"Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză au fost identificate şi ridicate un număr de 123.440 de ţigarete de provenienţă ucraineană. Cercetările vor continua în scopul stabilirii întregii activităţi infracţionale sub aspectul identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, precum şi a conturării şi stabilirii gradului de implicare a fiecărui participant", se mai precizeaza in comunicatul de presa.

Ulterior, Ruginescu Valentin, Mihai Angela si Priscariu Adina Gabriela au primit mandate de arestare pentru 30 de zile, in timp ce Budai Vasilica a fost arestata la domiciliu.

Suceveanca are mai multe dosare penale

La data de 1 august 2014, un tragic accident a avut loc pe DN 29, în localitatea Dumbrăveni la ieşire spre Botoşani. Adina Gabriela Prisăcariu, de 20 de ani, în timp ce conducea autoturismul Mercedes E Classe cu volanul pe dreapta, într-o zonă cu linie continuă a făcut o depăşire neregulamentară şi fără să se asigure, încercând să depăşească un Volkswagen LT, însă din sens opus venea o autocisternă cu care a intrat în coliziune frontală, chiar dacă şoferul TIR-ului a încercat să evite impactul şi a tras dreapta de volan părăsind cu cabina partea carosabilă, ajungând în apropierea unui peco. 

În urma accidentului a decedat soţul şoferiţei – Dragoş Prisăcariu, de 25 de ani, din oraşul Dorohoi, judeţul Botoşani, în timp ce tânăra de la volan s-a ales cu leziuni grave, fiind preluată de o ambulanţă şi dusă de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava pentru a primi îngrijiri medicale. 

Dupa un an de zile, tanara a fost arestata de politisti, dupa ce a provocat un nou accident de circulatie, desi avea permisul suspendat. Nu s-a oprit aici, pentru ca in a doua zi de Craciun a mai provocat un accident rutier. In timp ce conducea autoturismul intr-o curba deosebit de periculoasa la dreapta, tanara a pierdut controlul asupra directiei de mers, a patruns pe contrasens, unde s-a izbit intr-un parapet de pe marginea drumului, dupa care s-a rasturnat intr-un zona cu vegetatie la o diferenta de nivel fata de partea carosabila de aproximativ sase-sapte metri. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mașină blocată în trafic de polițiștii botoșăneni pentru prinderea unui individ urmărit internațional!

astăzi, 16:51

Joi, 23 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 41 de ani, din județul Neamț, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu în...

Drona potrivită și accesoriile care îți transformă complet experiența de zbor

astăzi, 16:39

Dacă vrei să filmezi sau să fotografiezi cu drona la o calitate superioară, diferența nu o face doar modelul ales, ci câteva lucruri pe care le poți controla chiar dinainte de primul zbor....

I-a luat foc mașina în mers în apropiere de Brehuiești, șoferul și ceilalți pasageri au coborât de urgență! (Foto)

astăzi, 14:48

Un autoturism a luat foc, în urmă cu puțin timp, în timp ce se deplasa pe Drumul European 58, în apropierea localității Brehuiești. Conducătorul auto a observat că ieșea f...