Tânăr trimis în faţa instanţei, după ce a provocat un accident mortal!

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Bogdan Brînzac , în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Vorona, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

S-a reţinut că, în seara  zilei de 12 septembrie 2013, în timp ce conducea un autoturism marca Opel Astra pe DJ 208 H, pe raza comunei Vorona, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, accidentându-l pe Mihăiţă Agavriloaiei, care conducea un moped şi care a decedat în urma leziunilor suferite.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, se precizează într-un comunicat al Parchetului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...