Tânăr înecat, noaptea trecută, într-un iaz din Guranda. A intervenit (și) un polițist! (VIDEO)

Atunci când fiecare secundă contează, implicarea și spiritul de echipă pot face diferența dintre viață și moarte.

În noaptea de 27 înspre 28 iunie, în timpul exercitării atribuților de serviciu, în zona comunei Durnești, Vasile, polițist în cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, a acordat sprijin unui echipaj medical care a intervenit pentru salvarea unui tânăr aflat în stop cardio-respirator.

Acesta a intrat în iazul din localitatea Guranda, însă nu a mai reușit să iasă, fiind scos de alți doi tineri, până la sosirea echipajelor medicale.

Pentru a asigura continuitatea manevrelor de resuscitare, polițistul s-a alăturat echipajului medical și a preluat, la rândul său, compresiile toracice.

După 30 de minunte în care i-au fost aplicate  manevrele de resuscitare, tânărului de 16 ani i-a revenit pulsul și a fost transportat la spital.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

astăzi, 17:59

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

astăzi, 17:16

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...