Tânăr din Săveni ridicat de polițiști și dus într-un centru educativ, chiar dacă nu mai este minor!

Botoșăneanul de 19 ani a fost internat într-un centru educativ, ca urmare a comiterii infracțiunii de deținere de droguri în timp ce era minor.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat, luni, un tânăr de 19 ani, din orașul Săveni, pe numele căruia  Tribunalul Botoșani a emis o sentință penală.

Concret, tânărul este condamnat la măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de trei ani. 

Acesta a fost condamnat pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, comisă în timp ce era minor.

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și, ulterior, escortat într-o unitate de detenție, în vederea executării pedespei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)

astăzi, 09:18

CITIND REVISTA „SCÂRȚ”  NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...