Tânăr cercetat de polițiști după ce a fost prins fără permis la volan

Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Corni, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Curtești.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

„Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale”, a declarat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Jandarmii din Botoșani și-au inaugurat un sediu cu peste 100 de ani de istorie! „A fost, poate, cea mai grea misiune pe care ați avut-o până acum” (Foto, Video)

Friday, 25 September 2026

Vineri, 25 septembrie, a fost inaugurat noul sediu al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Botoșani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. Acest moment important marchează finali...

Un cartier și 11 localități din Botoșani rămân fără apă, anunță reprezentanții Nova Apaserv!

Monday, 21 September 2026

Echipele Nova Apaserv S.A. intervin astăzi, 21 septembrie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii apărute pe conducta din material AZBO, cu diametrul de 250 mm, si...

Zgomotul le face viața un calvar: „Se demolează de la ora 7:00” / Garda de Mediu: „Cetățenii sunt oricum nemulțumiți”

Friday, 18 September 2026

Pe adresa redacției Știri.Botoșani.Ro a venit o plângere formulată în numele mai multor locuitori din Cătămărești-Deal, comuna Mihai Eminescu, chiar în apropiere de municipiu...