Sute de germani care au consumat fructe şi legume au fost infectaţi cu o bacterie mortală
Stiri Botosani Thursday, 26 May 2011 ActualitateSpecialiştii nu au identificat încă sursa concretă a bacilului, care provoacă o formă agresivă de colită hemoragică (EHEC). Se presupune însă că aceste bacterii, al căror habitat natural sunt intestinele bovinelor, ar putea fi transmise prin fructe şi legume, prin îngrăşăminte.
Autorităţile recomandă aşadar respectarea strictă a regulilor de igienă în consumul crudităţilor. Transmiterea se produce uşor şi pe cale cutanată, prin mâini nespălate sau obiecte contaminate.
"Dacă au fost folosite îngrăşăminte naturale pe un anumit teren, bacteriile se pot transmite pe salată", a precizat Werner Solbach , microbiolog în cadrul Clinicii Universitare din landul Schleswig Holstein. "De pe câmp, până în supermarket , ele ajung foarte uşor şi se pot găsi în special în salatele preambalate".
Trei persoane au murit
Primele simptome ale bolii, produsă de tulpinile EHEC, sunt dureri acute în zona abdominală, greaţă şi diaree hemoragică, iar complicaţiile, survenite în special la copii şi bătrâni, pot provoca sindrom hemolitic uremic, insuficienţă renală, trombocitopenie şi anemie.
Trei persoane infectate cu această bacterie au decedat în Germania.
"Evoluţia bolii a depăsit orice prag din istorie", a declarat Solbach. Numărul infectărilor cu EHEC s-a dublat în Schleswig Holstein în numai câteva zile, ajungând la 200 de cazuri. La nivel federal, au contactat boala în jur de 400 de persoane, conform Institutului Robert Koch, iar cauzele răspândirii rapide rămân neclare.
Alte regiuni afectate sunt Bremen, Hamburg, Saxonia Inferioară, Hessa, iar de curand au fost descoperite cazuri suspecte şi în Renania de Nord-Wesfalia, Saarland, Berlin şi Brandenburg.
Formă neobişnuită
Îmbolnăvirile se înmulţesc în continuare razant: "În mod normal ne confruntăm cu aproximativ 10 cazuri de EHEC pe an, aici în Hamburg", spune Rico Schmidt, reprezentantul Autorităţii de Sănătate Publică a oraşului. "Evoluţia de această dată e total neobişnuită".
Neobişnuită e şi forma sub care se manifestă EHEC: semnificativ mai acută, dar şi răspândită în rândul adulţilor, în special al femeilor. Sugarii şi cei care călătoreau în ţări în curs de dezvoltare erau până acum supuşi riscului de a dezvolta infecţii enterohemoragice cu Escheria Coli.
dw-world.de
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Anunțul Primăriei Botoșani despre facilitățile acordate contribuabililor!
Până la data de 30 noiembrie 2026, prin Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL), municipalitatea acordă înlesniri la plată sub forma scutirii unei cote de 75% din majorările de &i...
Festivalul familiei, pentru prima dată la Dorohoi: O zi dedicată familiei, credinței și comunității!
Duminică, 4 octombrie, curtea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a îmbrăcat haine de sărbătoare, devenind neîncăpătoare pentru cei peste 700 de copii, pă...
Depășiri neregulamentare surprinse din elicopterul MAI, cinci șoferi lăsați fără permis!
În zilele de 1 și 5 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., au desfășurat, pe drumurile...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.83 secunde