Suspecţi de tâlhărie cercetaţi în stare de arest preventiv, la Todireni

Atacat la drumul mare! Tâlharii ştiau că bărbatul de 43 de ani tocmai vânduse un animal din gospodărie, aşa că, prin violenţă, i-au furat acestuia banii.

La data de 19.01.2014, Postul de Poliție Todireni a fost sesizat de către C. D., de 43 ani, din satul Iurești, comuna Todireni, judeţul Botoşani, cu privire la faptul că în noaptea de 18/19.01.2014, în jurul orei 02.00, în timp ce se deplasa din comuna Hlipiceni spre localitatea de domiciliu, a fost acostat de patru persoane, care, prin violență, l-au deposedat de o sumă de bani.

Cercetările efectuate de poliţişti şi probatoriul administrat în cauză au condus la identificarea lui I. Aron, de 19 ani, R. Alexandru, de 25 ani, R. Petru, de 16 ani, şi B. E. de 14 ani, toţi din comuna Todireni, ca fiind principalii suspecţi de comiterea faptei reclamate.

În fapt, aceştia, în noaptea de 18/19.01.2014, după ce au frecventat discoteca organizată în localitatea Todireni, unde au consumat băuturi alcoolice, s-au deplasat înspre satul Hlipiceni, împrejurare în care, în jurul orei 01.40, s-au întâlnit cu partea vătămată.

Cunoscând faptul că în ziua precedentă, C.D. a vândut un animal din gospodărie şi suspectând că ar putea avea asupra sa o sumă de bani, suspecţii l-au urmărit, iar după ce l-au ajuns din urmă, prin întrebuinţarea de acte de violenţă, i-au sustras din buzunarele hainelor o sumă de bani şi două pachete de ţigări.

Faţă de I. Aron şi R. Alexandru s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, fiind prezentaţi ieri, 20.01.2014, Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de arestare preventivă, propunerea fiind promovată instanţei de judecată, care a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă.

Cei patru suspecţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tâlhărie.  
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...