Suporterii sunt așteptați pe Stadionul Municipal începând cu ora 18.00

Recomandările făcute de forţele de ordine şi protecţie mobilizate pentru meciul dintre FC Botoşani – FC Spartaki Tskhinvali includ invitaţia ca suporterii să vină din timp la stadion. Partida va începe la ora 20.00, iar accesul pe Municipal este permis începând cu ora 18.00, organizatorul asigurând un program care să întreţină atmosfera în aşteptarea partidei.
           
Ultimele detalii privind securitatea şi protecţia participanţilor la meciul cu georgienii  au fost puse la punct în cadrul unei ultime întâlniri a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, desfăşurată la Instituţia Prefectului miercuri, cu o zi înainte de meciul din cadrul Europa League.

În acest context, un mesaj destinat suporterilor include recomandarea de a nu se implica în incidente, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, de a  acorda o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale şi de a solicita imediat, în mod direct sau prin apel 112, intervenţia forţelor de ordine, atunci când situaţia o impune.  De asemenea, botoşănenii, alături de toţi ceilalţi microbişti sosiţi la Botoşani pentru a urmări partida în direct, trebuie să ştie că este interzisă comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în zona stadionului şi că, la solicitarea forţelor de ordine, au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi actele de identitate.
           
E bine de ştiut că este interzisă pătrunderea în incinta bazei sportive în stare de ebrietate, aruncarea cu obiecte de orice fel, pe teren sau în tribune, organizatorii invitând la un comportament civilizat, fără proferarea de injurii sau ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, a oficialilor sau jucătorilor.

Suporterii trebuie să mai cunoască faptul că nu au voie să-şi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, dar şi că trebuie să părăsească de îndată stadionul dacă forţele de ordine iau împotriva lor această măsură.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...