Suporteri interziși șase luni pe Stadion, după ce au înjurat forțele de ordine!
Stiri Botosani Monday, 19 October 2015 ActualitatePentru faptele săvârșite, au fost aplicate amenzi însumând 230 de lei, precum și o sancțiune complementară de interzicere a accesului pe stadioane la meciuri de fotbal pentru o perioadă de 6 luni de zile.
Punerea în executare a sancţiunii contravenţionale complementare se face începând cu ziua imediat următoare înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal nu suspendă executarea sancţiunii complementare, ci doar a sancțiunii principale.
În cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute în legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, contravenientul poate achita, în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, se precizează într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul Județean de Jandarmi.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!
Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...
Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)
Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...
Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)
Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.39 secunde