Supărarea regelui Cioabă: Dacă nu suntem cetăţeni români, ce suntem, extratereştri?

Florin Cioabă îi acuză de discriminare pe deputaţii care vor să interzică denumirea de romi pentru ţigani, susţinând că nimeni nu-i poate obliga să poarte un nume pe care nu-l vor. Acesta susţine că "rom" ar fi devenit o titulatură oficială chiar la nivel mondial.
 
Elena Băsescu şi Florin Cioabă au făcut din nou front comun, de data aceasta împotriva încercării deputaţilor de a interzice utilizarea denumirii de romi pentru ţigani. EBa i-a acuzat pe parlamentari de extremism, iar Cioabă, de discriminare.
 
"Vom sesiza Consiliul împotriva discriminării şi condamnăm asemenea discursuri împotriva unei naţiuni a romilor. Cum adică? Să vii să ne obligi pe noi să schimbăm numele nostru, să vii să ne forţezi să purtăm un nume pe care noi nu-l vrem? Asta nu înseamnă ceva discriminatoriu? Mai ales că noi nu avem voie să folosim cuvântul de român. Păi, în afara graniţelor, nu suntem cetăţeni români? Da, suntem de naţionalitate romă, dar suntem, în primul rând, cetăţeni ai acestei ţări. Este foarte grav. În opinia lor bolnavă, pentru că numai aşa pot s-o cataloghez, noi ai cui suntem dacă nu suntem cetăţeni ai României, suntem extratereştri?!", a declarat Florin Cioabă, pentru ziarulring.ro.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...