Sucevean depistat sub influența alcoolului la Bucecea!

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii din Bucecea au oprit pentru control, pe drumul public din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din județul Suceava.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

,,Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului." au transmis reprezentanții IPJ Botoșani. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime, la Palatul Victoria: ”A fost o întâlnire aplicată și necesară”

astăzi, 08:05

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, a participat la o ședință de lucru la Palatul Victoria, alături de conducerea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din Rom&acir...

Preotul Garnizoanei Botoșani, membru în „Sacerdotes Militares”, primul cor al preoților militari din Patriarhia Română!

astăzi, 07:33

În contextul hotărârii Sfântului Sinod nr. 6333 luată în ședința de lucru din 1-2 iulie 2025, de instituire a Zilei Clerului Militar în data de 26 octombrie, ziua de ...

Metoda de vânat iepuri!

astăzi, 07:15

Materiale necesare: O caramida, un morcov si un pumn de piper. Mod de operare: Te duci in padure si pui caramida intr-un loc deschis, unde poate fi observata cu usurinta. Peste caramida asezi morco...