SUCEAVA: Toţi şefii APIA cercetaţi în dosarul DNA au fost suspendaţi din funcţii! Vezi cine conduce acum instituţia!

Cinci angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava, din care patru pe posturi de conducere, au fost suspendaţi din funcţii până când dosarul penal de corupţie în care sunt cercetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Suceava va fi finalizat.

Conducerea instituţiei a fost preluată de Sergiu Iulian Jităreanu, directorul executiv al APIA Iaşi, care va coordona în paralel şi activitatea de la Suceava. Sergiu Iulian Jităreanu este şi coordonatorul APIA pe regiunea de Nord-Est a ţării, care include judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava, Vaslui şi Neamţ.
 
Noul şef îi laudă pe angajaţii care şi-au făcut treaba într-un judeţ cu foarte mulţi beneficiari de subvenţii

Sergiu Iulian Jităreanu, care a ajuns deja la APIA Suceava, a explicat că a fost desemnat, prin decizia noului director general al APIA România, să preia activitatea instituţiei cu rol de coordonator, pe o perioadă determinată care nu a fost încă stabilită.

"Am atribuţii de coordonare a activităţii, salariaţii APIA Suceava trebuie să treacă peste acest moment greu şi să-şi facă datoria în continuare. Nu am de comentat nimic despre dosarul DNA, ce vreau să spun este doar că nu trebuie uitate meritele colectivului de la APIA Suceava, care a avut un grad de absorbţie foarte ridicat al fondurilor europene, deşi judeţul este unul foarte greu, cu zonă de munte şi peste 50.000 de beneficiari de subvenţii SAPS pe terenuri agricole", a declarat Jităreanu.

Întrebat cum va reuşi să se împartă între Suceava şi Iaşi, Jităreanu a declarat că în prima perioadă va fi mai mult la Suceava, activitatea de la Iaşi urmând a fi coordonată de directorul executiv adjunct al instituţiei.

Primul obiectiv al lui Jităreanu este finalizarea campaniei de preluare a cererilor pentru subvenţia pe cap de animal, care se va încheia pe 20 iunie.


Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elicopterul SMURD chemat la Botoșani pentru a prelua un copil de 3 ani, accidentat de o mașină!

astăzi, 15:29

În cursul zilei de astăzi (nota red. joi, 8 octombrie 2026), un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, aflat în deplasare către o altă solicitare, a...

Acțiune cu peste 100 de polițiști în municipiul Botoșani: Elevi controlați și trimiși la ore, șoferi atenționați sau chiar amendați! (Foto, Video)

astăzi, 15:15

Astăzi, 8 octombrie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municpiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier și Serviciului de Investigare ...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 34 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție!

astăzi, 14:45

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, de...