Subprefectul județului, mesaj pentru “directorii discreți”
Stiri Botosani Friday, 19 December 2014 ActualitateȚigănucă a ținut să mulțumească în mod special câtorva instituții, cum ar fi cele din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, din domeniul agricol, de control și Direcției de Statistică pentru implicarea în diverse acțiuni ce s-au desfășurat pe parcursul acestui an.
Subprefectul a avut un mesaj și pentru directorii care au fost prezenți doar fizic la ședințele de Colegiu Prefectural, fără a avea intervenții în plen.
“Șefii instituțiilor pe care nu le-am amintit au preferat să fie mai discreți sau pur și simplu nu au fost invitați să își susțină prezentările. Aș aprecia dacă în anul 2015 ați fi mai participativi la discuții, dacă ați veni dvs. la noi cu intenția de a comunica în cadrul Colegiului Prefectural aspecte importante ce fac parte din viața de zi cu zi a județului. Știu că activitățile și rezultatele dvs. nu sunt uneori cunoscute și de aceea vă invit să le prezentați în acest cadru. Nu uitați că transparența decizională este una dintre cerințele administrației în interesul cetățeanului", a fost mesajul lui Gelu Țigănucă.
La finalul ședinței, colonelul Radu Anton, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a propus un moment de reculegere în memoria celor patru colegi de la SMURD care au decedat în accidentul de la Siutghiol.
După încheierea lucrărilor din cadrul Colegiului Prefectural, şefii de instituţii au ciocnit un pahar cu şampanie.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O nouă premieră la Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani, în regia Ellei Nistor!
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani anunță premiera spectacolului „La Lilieci” adaptare după Marin Sorescu, regia Ella Nistor programată pentru sâmbătă, 14 noiembrie...
Proiect: Bani pentru chirie și transport la jumătate de preț pentru tinerii care câștigă până la 4.000 de lei
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de aj...
Noi ieftiniri în benzinării! Cât costă acum benzina și motorina!
Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această dimineață la toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la două zile de la precedentele modificări de preÈ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.88 secunde