Studentii de la "Spiru Haret" vor sustine licenta in alta parte!
Stiri Botosani Wednesday, 15 July 2009 ActualitateAstfel, cea mai mare universitate din lume şi-a recăpătat dreptul de a organiza admitere, însă doar pentru acele programe care au aviz legal, cele care nu au obţinut până în prezent acordul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) urmând a trece prin filtrul evaluării, scrie Gandul.
Mai mult, candidaţii care s-au înscris deja la specializări ilegale vor putea alege să se transfere la programele acoperite legal.
În privinţa studenţilor care trebuie să-şi susţină în această vară licenţa, lucrurile au fost tranşate în mod clar după doar două ore de discuţii purtate de ministrul Ecaterina Andronescu şi rectorul-preşedinte al USH, Aurelian Bondrea.
Astfel, cei care au fost înmatriculaţi prin programele care au avizul legal vor putea să dea examenul de finalizare a studiilor în cadrul facultăţilor pe care le-au urmat.
Marea majoritate a studenţilor şcolarizaţi de "Spiru Haret" vor fi însă nevoiţi să susţină examene speciale, în cadrul universităţilor care deţin acreditarea pentru specializările pe care candidaţii le-au urmat, astfel încât profesorii să stabilească dacă deţin sau nu cunoştinţele necesare pentru a intra în licenţă.
Candidaţii care vor reuşi să treacă de acest filtru urmează să primească automat dreptul de a susţine examenul care să le confere diploma.
Cei care au absolvit până în acest an specializările ilegale pot răsufla însă uşuraţi, căci, spune ministrul, întrucât legile nu se pot aplica retroactiv, nu le va cere nimeni diplomele înapoi, conform cotidianului Gandul.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!
O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă o...
Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”
Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...
Ce spune noul ministru despre impozitul pentru balcoanele închise! ”Nimeni nu va fi hărţuit sau pedepsit!” / ”Scopul nu este să sancţionăm!”
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a intervenit, astăzi, într-o problemă care a stârnit uriașe controverse în spațiul public: dublarea impozitului pentru balcoanele î...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.37 secunde