Studenţi din Suceava, în vizită la Modern Calor

Un grup de 21 de studenţi din anii ai Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, specializarea - energetică şi sisteme electrice, au vizitat miercuri incinta unităţii de producţie a societăţii de termoficare a municipiului Botoşani. Ei au fost însoţiţi de către profesorul Radu Pentiuc.

Studenţii, aflaţi în perioada de pregătire pentru practica universitară, au vizitat turbinele şi cazanele vechi de la Modern Calor, care au fost proiectate şi instalate în urmă cu 30-40 de ani, dar şi instalaţiile de cogenerare în funcţiune.

Turul studenţilor a fost complet, ei ajungând să vadă şi motoarele termice de ultimă generaţie care sunt montate în aceste zile în ceea ce va deveni noul CET al Botoşaniului, care este construit printr-un program cu finanţare europeană în valoare de peste 45 de milioane de euro.

În afara de tehnologie înaltă, am remarcat o ambianţă deosebită şi o primire făcută de un personal care are o mare deschidere. Cred că cel mai important lucru, faţă de alte locuri, este inerţia peste care oamenii de la această societate au reuşit să treacă, demonstrând că se poate. Eu asemăn ce se întâmplă aici cu un model chinezesc, în care o societate de stat este capitalizată şi se face performanţă după regulile economiei de piaţă, a declarat la finalul vizitei profesorul Radu Pentiuc .

Deja conducearea Universităţii Ştefan cel Mare Suceava vrea să încheie un acord cu societatea Modern Calor pentru ca studenţii să poată efectua practică de specialitate în unitatea de producţie a energiei electrice şi termice de la Botoşani.

Asta ne indeamnă să revenim la dumneavoastră foarte repede, în perioada de practică a studenţilor. Experienţa de astăzi ne îndeamnă să o împărtăşim şi altora dintre colegii noştri, în principal studenţi. Sunt lucruri foarte importante care se fac şi care se văd, se măsoară şi se înregistrează financiar, a mai adugat profesorul Radu Pentiuc.



Societatea Modern Calor desfăşoară în această perioadă programul Porţile deschise, primind doar în ultima lună peste 1000 de vizitatori, de la copii de grădiniţă la elevi şi studenţi, clienţi sau potenţiali clienţi şi chiar specialişti din domeniul termoficării din toată ţara. Toţi oaspeţii au putut vedea transformările care se fac la această societate pentru a se trece de la colosul energofag construit în urmă cu 30-40 de ani la un CET de ultimă generaţie ce poate deveni etalon de eficienţă în toată România.

Acțiunea Porțile deschise continuă toată vara. În vederea unei mai bune organizări a vizitelor, acestea vor fi programate la ore fixe, după următorul program: Luni-vineri: 10, 12, 14, 16; Sâmbătă – duminică: 10, 11, 12, 13.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ziua lor: Pompieri din Botoșani avansați în grad, alții au primit diplome de apreciere pentru curaj din partea MAI! (Foto)

astăzi, 15:01

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită, în fiecare an, pe 13 septembrie, marcând un moment important din istoria Armei. Această zi comemorează eroismul pompierilor care a...

Activitatea unui magazin din Botoșani, suspendată de polițiști! Gestionara a vândut țigări minorilor!

astăzi, 14:26

La data de 10 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională, &ic...

Catacombele din Centrul Istoric al orașului Botoșani, între legende și realitate! (Foto)

astăzi, 14:05

Sub zona Centrul Vechi Botoșănean există numeroase beciuri și structuri subterane din piatră, unele dintre ele fiind foarte vechi. Se pare că unele beciuri au fost construite din cărămidă ...