Străinii din Botoșani care vor să voteze la europarlamentare trebuie să se înscrie în baza de date

  Cetăţenii din alte state comunitare ce doresc să participe la scrutinul pentru alegerile europarlamentare, au la dispoziţie 10 zile pentru a se înscrie în baza de date.

Aceştia vor trebui să depună până pe 26 martie o cerere la primăria unităţii teritoriale unde au noul domiciliu sau reşedinţa, astfel încât să poată fi înscrişi în listele electorale speciale.

  Cerinţa de depunere a înscrisului este prevăzută în art. 12 al legii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European şi se referă la cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reşedinţa la noi în ţară.

Cererile se depun cel mai târziu cu 60 de zile înaintea zilei de referinţă şi trebuie însoţite de o copie a unui document de identitate valabil.

Modelul şi cuprinsul cererii sunt stabilite printr-o hotărâre de guvern din 2009, modificată în februarie acest an. La nivelul primăriilor sunt, probabil, cunoscute aceste detalii, însă toţi primarii şi secretarii din judeţ vor fi instruiţi suplimentar în privinţa acestor modificări., a explicat subprefectul Sebastian Tocariu, invitând cetăţenii străini aflaţi în Botoşani să parcurgă paşii legali şi să participe astfel la alegerile pentru parlamentarii UE.

Votanţii străini aflaţi pe teritoriul botoşănean vor putea opta pentru desemnarea în forul legislativ european, alegând dintre candidaţii puşi în competiţie de către factorii politici români.

Comunicat de presă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....