Stradă complet reabilitată, plină de apă-FOTO

Precipitațiile din ultimele ore au dovedit faptul că lucrările de pe strada Primăverii nu au fost finalizate, deși constructorul a notificat Primăria să constituie comisia de recepție a investiției.

Pe mai multe porțiuni, pe partea carosabilă, apa băltește, pietonii care au trecut marți dimineață prin zonă având nevoie de cizme.O astfel de situație este în Capătul 1, dar și la intersecția cu strada Octav Onicescu.

De altfel, șefii din Primărie au remarcat și ei acest lucru și au cerut firmelor care au executat lucrarea, respectiv Victor Construct și Delta Con, să remedieze problemele.

“Am venit cu o serie de cerințe pe partea de eliminare a apei de ploaie de pe stradă, am observat anumite zone în care aceasta rămâne pe stradă și nu este eliminată prin sistemul de canalizare. Le-am cerut să remedieze toate aceste probleme", declara în urmă cu câteva zile Cornel Herghelegiu, directorul Direcției de dezvoltare locală din cadrul Primăriei Botoșani.

Valoarea lucrărilor pe strada Primăverii se ridică la 3,3 milioane de lei.





 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr de 25 de ani la spital după un accident rutier produs la Vlădeni! - FOTO

astăzi, 18:21

O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vlădeni, sâmbătă după-amiază. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața...

Ai între 50 și 69 de ani? Poți face gratuit mamografia!

astăzi, 17:38

Femeile cu vârste între 50 și 69 de ani, care se află într-o situație vulnerabilă din punct de vedere social sau economic, pot face gratuit mamografie în cadrul unui nou pr...

Zi de sărbătoare în Parohia Agafton, IPS Teofan: ”Mulțumim lui Dumnezeule pentru înălțarea acestei Sfinte Biserici!” - FOTO

astăzi, 15:29

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s-au aflat astăzi în mijlocul credincioșilor, la...