Ştefan Florescu: "M-am înrolat în Armată, prieteni. Ne vedem peste 11 luni, când vin din Afganistan!"
Stiri Botosani Sunday, 20 May 2012 ActualitateŞtefan Florescu a impresionat juriul de la "Românii au Talent" cu jongleriile cu mingea, iar acum vrea să-i impresioneze şi pe afgani. Cu toate că a postat o fotografie cu el îmbrăcat în uniformă militară, tânărul de 20 de ani nu se pregăteşte să se înroleze în armată, ci se pregăteşte pentru Campionatul Mondial de StreetDance şi jonglerii, scrie Cancan.
"Fotografia cu mine în uniformă şi faptul că am zis că plec în armată a fost o glumă. Era echipamentul pentru o coregrafia pe care o pregătisem special pentru finala «Românii au Talent», unde fusesem invitat, însă unde din păcate nu am mai putut ajunge. Acum mă pregătesc pentru Campionatul Mondial de StreetDance, care va avea loc în Italia. Mă antrenez mai mult de şase ore pe zi, este foarte greu, dar merită toată osteneala. Trebuie să impresionez juriul de acolo cu jongleriile mele. Totul ţine doar de improvizaţie", a declarat Ştefan Florescu.
De asemenea, tânărul susţine că este foarte mulţumit de participarea la show-ul de talente, care i-a adus o sumedenie de invitaţii la evenimente. "După «Românii au Talent» a început să mă sune lumea să mă invite la evenimente, mai ales acum în perioada cu Europa League şi meciurile", mai spune tânărul.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!
În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...
COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...
Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!
Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.93 secunde