Stații de carburanți din Botoșani închise în urma controalelor demarate de autorități

Autoritățile au retras autorizațiile de funcționare pentru patru puncte de comercializare a carburanților de pe raza județului Botoșani și au aplicat amenzi de aproape 180.000 de lei, în timpul controalelor încrucișate desfășurate în perioada 11 – 17 septembrie, informează Instituția Prefectului.

Potrivit raportului preliminar, comisiile mixte au verificat 65 de stații de carburanți și 13 mijloace de transport aparținând operatorilor economici. Au fost constatate 63 de nereguli, disfuncționalități sau deficiențe, dintre care cele mai grave sunt desfășurarea unor activități fără autorizația sau licența necesară, utilizarea unor instalații și rezervoare neconforme și amplasarea ilegală a acestora.

Pentru deficiențele descoperite în perioada menționată, au fost dispuse 40 de măsuri de remediere, iar patru autorizații și-au pierdut valabilitatea. De asemenea, au fost aplicate 40 sancțiuni contravenționale, dintre care 13 amenzi în valoare de 179.025 lei.

Controalele în punctele de desfacere a carburanților au demarat pe 1 septembrie și continuă până pe 31 octombrie.

„Procedurile de control se desfășoară în continuare, până acum s-au efectuat 194 de acțiuni separate de verificare, fiind dispuse 126 de măsuri de remediere și aplicate 138 de sancțiuni contravenționale, dintre care 51 de amenzi în cuantum de 474.175 lei. Ne dorim ca agenții economici să acorde maximă prioritate operării în condiții de siguranță și să respecte prevederile legale”, a declarat prefectul Sorin Cornilă, conform comunicatului.

În verificări sunt angrenate următoarele instituții: Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Poliție Județean, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu, Agenția Județeană pentru Protecția Mediului, Agenția Teritorială ARR, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava, Biroul Vamal de Interior, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat Iași și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

 

Spune-ne opinia ta