Stație modernă de epurare a apelor uzate, la Dorohoi
Stiri Botosani Thursday, 21 July 2016 ActualitateStația a fost deja pusă în funcțiune, iar cei care au efectuat lucrările susțin că obiectivul s-a dovedit până acum a fi flexibil în exploatare.
Stația de epurare de la Dorohoi asigură retehnologizarea și extinderea capacităților anterioare, prin promovarea unor tehnologii nepoluante, realizându-se un sistem de tratare a apelor reziduale capabil să reducă impactul negativ asupra cursurilor de apă și al pânzelor de apă freatică, realizându-se conservarea infrastructurii de mediu și conducând implicit la îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor din zonă.
"Vom colabora cu operatorul pentru ca această stație să fie operativă în condiții optime asfel încât să își atingă parametrii și este foarte important de acum înainte modul în care o astfel de stație de epurare este operată și mentenanța care se face. Deja vorbim de echipamente performante, fiabile, însă în condiții de exploatare optime. Această stație va aduce nu numai calitate, ci și economii foarte mari și automat se va regăsi în costurile pentru locatari, în condițiile unei anumite calități", a precizat reprezentantul antreprenorului, SC Construcții Erbașu SA.
Proiectul privind reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă din județul Botoșani cuprinde în total nouă contracte, proiectul fiind finanțat din Fondul de Coeziune pe POS-Mediu.
"În două-trei luni mai închidem un proiect foarte important, respectiv conducta de transport apă potabilă Ștefănești-Săveni, care chiar reprezintă o lucrare deosebită având în vedere că e o aducțiune pe o distanță de 38 de kilometri și foarte important pe municipiul Botoșani, lucarea de la Leorda, acea deviere a trei conducte care alimentează municipiul și sperăm astfel să eliminăm disconfortul apărut datorită avariilor. Am finalizat și epurările Vorona și Flămânzi, rămânand contractele care vizează reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție apă și canalizare din Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Frumușica și Vorona-Tudora", a precizat Cătălin Fetcu, directorul tehnic al Nova Apaserv Botoşani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Elevi din Botoșani premiați la un concurs gastronomic organizat de USV Iași! (Foto)
La Iași, pe 17 octombrie, a avut loc Concursul Național „Identificare și atestare de produse tradiționale”, aflat la ediția a IX-a. În total au participat 23 de licee, cu 152...
CS Kokoro Botoșani organizează Cupa Meiyo: 10 ani de pasiune, disciplină și spirit de echipă!
Botoșaniul găzduiește cea de-a X-a ediție a Cupei MEIYO, o competiție aniversară dedicată artelor marțiale. Duminică, 25 octombrie 2026, Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din...
Horațiu Moldovan și-a dat demisia de la CNAS. Ministrul Rogobete: „O veste excelentă”
Horațiu Moldovan a demisionat de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, după ce Alexandru Rogobete îi ceruse în repetate rânduri să părăsească funcția. ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.39 secunde