Statele Uniunii Europene au căzut de acord asupra introducerii unui „certificat verde”. Călătoriile se vor relua în această vară

Țările Uniunii Europene au căzut de acord să lanseze certificatul destinat călătoriilor pentru a redeschide turismul în această vară.

Decizia a fost agreată ieri, miercuri, la nivel de ambasadori, va fi negociată în detaliu luna viitoare cu deputații europeni, astfel încât până în vara anului 2021 să fie deja gata cadrul pentru acest document, relatează Reuters.

Certificatul va permite celor vaccinați, celor care au trecut prin boală sau celor cu test negativ de COVID să călătorească mai ușor în țările membre UE, unde de mai bine de un an industria turismului este în suferință din cauza restricțiilor.

Parlamentul European, care trebuie să aprobe propunerea pentru a intra în vigoare, își va face cunoscută poziția spre sfârșitul acestei luni, iar negocierile finale între eurodeputați, ambasadorii UE și Comisia Europeană vor începe în mai.

Certificatul verde digital va avea valabilitate un an.

Statele membre au stabilit ca durata de aplicare a reglementării privind certificatul european de sănătate destinat facilitării călătoriilor în UE să fie de un an, conform textului adoptat miercuri de ambasadorii celor 27 de state ale blocului comunitar.

Propunerea iniţială a Comisiei Europene prevedea ca acest „certificat verde digital” - care ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul lunii iunie - să fie valabil până când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara că pandemia de COVID-19 a luat sfârşit. Dar statele membre au refuzat să depindă de un organism din afara UE, așa că au modificat această dispoziţie. Textul prevede acum ca reglementarea să se aplice timp de 12 luni de la intrarea sa în vigoare, urmând ca executivul european să facă un raport de evaluare cu trei luni înainte de sfârşitul acestei perioade, scrie AFP, preluată de Agerpres.

La nivelul Uniunii nu există, momentan, o directivă comună valabilă pentru toate statele europene referitoare la modul în care să arate „pașaportul COVID”. La jumătatea lunii martie, Comisia Europeană a prezentat doar o propunere pentru certificatul digital de vaccinare, în încercarea de a impulsiona sectorul turismului, grav afectat de pandemie.

Adeverința electronică verde va acoperi trei tipuri de adeverințe – adeverințele de vaccinare, adeverințele privind testarea pentru SARS-CoV-2 (prin teste RT-PCR sau teste antigenice rapide) și adeverințele pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.

Codul QR de pe viitorul pașaport de vaccinare și datele din „spatele” lui, unul dintre principalele obstacole digitale

Certificatele ar urma să fie eliberate în format digital sau pe suport de hârtie. Ambele vor avea un cod QR care va conține informații esențiale necesare, precum și o semnătură digitală care să ateste autenticitatea adeverinței.

 

Spune-ne opinia ta