Spitalul Orasenesc Saveni devine camin de batrani! VEZI SI SPITALELE COMASATE!
Stiri Botosani Tuesday, 1 February 2011 ActualitatePe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost postată lista cu unităţile sanitare propuse pentru comasare şi proiectul de Hotărâre de Guvern privind dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice care cuprinde şi lista unităţilor sanitare ce se vor reprofila în acest sens.
"Reorganizarea spitalelor este unul dintre cele mai importante obiective de anul acesta, determinat de funcţionalitatea sistemului şi de tratamentul corespunzător aplicat pacientului, şi mai puţin de problemele financiare, cu toate că şi acestea sunt importante" a declarat ministrul Sanatatii, CSEKE Attila, într-o conferinţă de presă.
Conform proiectului Ministerului Sănătăţii, dintre cele 435 de unităţi sanitare cu paturi care există în prezent atât în reţeaua proprie, cât şi în administrarea autorităţilor locale, 182 unităţi sunt propuse să rămână fără personalitate juridică şi să se reorganizeze în secţii exterioare.
Dintre cele 182 de spitale, un număr de 111 unităţi sanitare vor fi comasate, iar restul de 71 sunt unităţi care se vor reprofila în cămine pentru persoane vârstnice sau centre de permanenţă.
"Încă de la început doresc să subliniez că, în urma comasărilor şi a reprofilărilor de spitale nu va exista personal medical disponibilizat. În cazul comasărilor, unităţile sanitare devin secţii exterioare ale unităţilor nou înfiinţate, ca urmare nu va exista motivaţie pentru disponibilizare de personal. În cazul celor 71 de unităţi sanitare care vor fi reprofilate, cei 794 de medici şi 2532 asistenţi medicali vor fi repartizaţi, după caz, în unităţile sanitare nou înfiinţate sau în cele din judeţul în care au domiciliul. Avem în acest sens un acord de principiu cu sindicatele din domeniu", a adăugat ministrul CSEKE.
Comasarea sau reprofilarea celor 182 de unităţi sanitare este rezultatul unei evaluări pe care Ministerul Sănătăţii a realizat-o în colaborare cu direcţiile de sănătate publică şi autorităţile locale timp de mai multe luni de zile.
În ceea ce priveşte reprofilarea unităţilor sanitare, Ministerul Sănătăţii şi cel al Muncii vor desfăşura în perioada 1 aprilie 2011- 31 decembrie 2013, Programul de interes naţional "Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice".
Conform noului program vor putea fi înfiinţate un număr de până la 71 cămine pentru persoane vârstnice, prin reorganizarea de unităţi sanitare cu paturi în care vor primi asistenţă între 2.500 – 4.800 persoane vârstnice.
De asemenea, există posibilitatea ca o parte dintre aceste unităţi să fie reorganizate şi în centre de permanenţă în care să fie asigurată continuitatea asistenţei primare.
"Prin acest program pe care-l iniţiem, este pentru prima dată când statul finanţează fără implicarea autorităţilor locale sau a ONG-urilor o serie de unităţi destinate îngrijirii persoanelor vârstnice", a declarat ministrul CSEKE Attila.
Programul va avea un buget total de 230 milioane de lei, din care pentru 2011 vor fi alocate 65 milioane de lei. Până la data de 30 martie a.c., autorităţile locale au obligaţia de a realiza demersuri pentru transformarea unităţilor sanitare care sunt pe lista de reprofilare în cămine de bătrâni.
La acest capitol, la nivelul Judeţului Botoşani sunt vizate două unităţi, şi anume Spitalul Orăşenesc Săveni (Consiliul Local Săveni) şi Spitalul Comunal Truşeşti (Consiliul Local Truşeşti), conform listei afişate de Ministerul Sănătăţii.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Bolojan este noul președinte al PNL. Iftime intră în conducerea partidului!
Potrivit unor surse politice, liberalii au hotărât, în unanimitate, ca șefia PNL să fie preluată de șeful CJ Bihor, Ilie Bolojan. Potrivit surselor Antena 3 CNN, echipa lui Bolojan...
PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…”
„O altă situație care mă face să mă întreb dacă cei aflați la conducerea județului au avut ochii închiși când au făcut administrație. Chiar nu a văzut nimeni că oa...
FC Botoșani - Poli Iași 1-1. Remiză în derby-ul Moldovei!
Partida a început bine pentru elevii lui Liviu Ciobotariu, iar prima ocazie a avut-o în minutul 7, prin Chică-Roșă. Poli Iași a revenit cu replica, iar în minutul 11 Roman a lovi...
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici