Spitalul Judeţean a pierdut procesul cu Casa de Asigurări de Sănătate, privind plata unei sume de aproape 5 milioane de lei!

Punctul de vedere al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani privind apărarea calității actului medical și a drepturilor pacienților a fost susținut de instanțele judecătorești, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei de către CJAS Botoşani.
          
Astfel, se arată în comunicat, în dosarul nr.10220/40/2011 înregistrat pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 02.11.2011, în care Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani a chemat in judecată Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani pentru plata sumei de 4.9 milioane lei,  reprezentând servicii medicale efectuate  peste  valoarea de contract aferentă anului 2010, instanţa de judecată s-a pronunţat  în data de 05.03.2013, în sensul că a respins cererea spitalului ca nefondată.

Spitalul a depus apel, iar prin  decizia nr. 95 din 19 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Sectia I Civilă apelul înaintat s-a respins ca nefondat.
     
Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani  s-a apărat în acest dosar, motivând că  potrivit legislaţiei din domeniul asigurărilor de sănătate, aceasta protejează interesele asiguratului şi urmăreşte acordarea unor servicii medicale de calitate, astfel că  numărul de cazuri contractat s-a stabilit conform prevederilor contractului cadru de acordare a serviciilor medicale în anul 2010  şi a  normelor metodologice de aplicare   în funcţie de o serie de  indicatori,respectiv : număr de paturi existente în spital, durata optimă de spitalizare, personalul medical angajat, structura organizatorică a spitalului aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii.
      
Ţinând cont de indicatorii enumeraţi mai sus, spitalul putea acorda  servicii medicale de calitate  pentru un număr maxim de cazuri, care  de altfel au fost contractate de C.A.S Botoşani cu spitalul  in anul 2010.
     
Acest număr de cazuri contractat a   acoperit necesarul de  internări  prin urgenţă  având in vedere faptul că, în anul 2010  din numărul de cazuri contractate  cu spitalul 60% au fost  internări prin urgenţă,  restul fiind internări programabile.
          
Spitalul avea obligatia @să întocmească liste de prioritate pentru serviciile medicale programabile, pentru eficientizarea serviciilor medicale, după caz@, astfel că aplicând  o programare corectă a internărilor,  nu trebuia să depăşească  numărul de cazuri contractat. Efectuarea internărilor peste numărul de cazuri contractat, a dus la diminuarea  fondurilor alocate pentru fiecare caz contractat şi pe cale de consecinţă la diminuarea calităţii actului medical.
      
Conform reglementărilor legale și contractului încheiat, efectuarea de servicii medicale peste prevederile contractuale se face pe propria răspundere a conducerii unitatii spitalicesti.
      
Solicitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani de decontare a serviciilor ce depăşesc valoarea stabilită prin contract  încalcă prevederile  contractului care reprezintă legea părţilor.
        
"În data de 17.06.2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a României a  constatat nulitatea cererii privind recursul declarat de Spitalul Judetean de Urgenta "Mavromati" Botoșani, hotărâre care este irevocabilă. Astfel, Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani a avut câștig de cauză la toate cele 3 instanțe judecătorești, instanțe care au judecat și constatat că cererile spitalului sunt nefondate", se arată în finalul comunicatului de presă, semnat de Costel Lupaşcu, preşedinte al CJAS Botoşani.
        


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii au indisponibilizat peste 500 de litri de ulei de motor uzat de la un service auto din Dorohoi!

astăzi, 11:15

La data de 22 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au efectuat un control la punctul de lucru al unei persoane fizice care desf...

Poetul de cursă lungă. Dumitru Iftime, fratele lui Valeriu Iftime, a câștigat patru medalii de aur la atletism!

astăzi, 10:55

Alergătorul veteran Dumitru Iftime, botoșăneanul din Zlătunoaia, poet cu volume de versuri publicate și fost ofițer de marină, a lucrat 20 de ani ca scafandru de mare adâncime în Ce...

Moaștele unui Sfânt din Botoșani vor fi aduse la Iași spre închinare de hramul Sfintei Parascheva!

astăzi, 10:36

Iașul se pregătește pentru una dintre cele mai importante sărbători religioase ale anului. În octombrie 2026, alături de racla Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerinii vor avea ocazia să se...