Spitalul de Paliative, departe de a deveni funcțional. CNI arată spre Primărie (document)

Spitalul de Boli Paliative din municipiul Botoșani este departe de a fi operaționalizat. Compania Națională de Investiții (CNI) a transmis că investiția nu poate fi recepționată, întrucât racordarea la utilități nu este realizată și mai sunt necesare lucrări de sistematizare, dar și de construire a unui corp intermediar.

Într-un răspuns la adresa de urgentare a predării lucrărilor derulate în cadrul unității, formulată în urmă cu mai bine de o săptămână de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), se precizează că Primăria este instituția obligată, în conformitate cu prevederile contractuale și cu o decizie adoptată de Consiliul Local, să asigure conectarea spitalului la utilități.

„În vederea realizării recepției la terminarea lucrărilor sunt necesare lucrări ce privesc racordurile la utilități , curent electric, apă, canalizare, gaze naturale, lucrările aferente sistematizării verticale și construcția corpului de legătură între construcția existentă și construcția nou realizată, lucrări ce cad în sarcina UAT Botoșani”, transmite CNI.

Lucrările de construire a noului spital de către asocierea dintre firmele Victor Construct și Aduro Impex au ajuns la 95%, respectiv 60% la dotări, iar termenul de finalizare este 20 decembrie a.c.

„Aceste aspecte conduc la decalarea termenului propus și imposibilitatea punerii în funcțiune și probele finale ale dotărilor și echipamentelor aflate în dotarea investiției, nerealizarea corpului de legătură între clădirea nou construită și corpul existent împiedică realizarea finisajelor și interconectarea finală a instalațiilor, lipsa sistematizării verticale ce presupune condiționarea terminării lucrărilor exterioare (platforme, trotuare, rampe persoane cu dizabilități etc.). Precizăm că fără aceste lucrări nu se pot obține avizele de funcționare ISU și DSP… adresăm rugămintea către UAT Municipiul Botoșani să întreprindă demersurile necesare pentru a realiza lucrările care îi revin pentru a evita imposibilitatea finalizării lucrărilor precum și efectuarea recepției la terminarea lucrărilor”, mai explică reprezentanții CNI în răspunsul înaintat CJSU.

Cu referire la această situație, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a precizat că s-a convenit renunțarea la construirea corpului intermediar, în ciuda celor stipulate de CNI, și că se va urgenta branșarea la utilități a unității sanitare.

„Vom încerca să sincronizăm aceste lucrări cu cele ale Companiei de Investiții, astfel încât să se realizeze acest spital. În adresa pe care au înaintat-o, fac referire la un tunel care nu mai este de actualitate, iar acest lucru s-a tranșat printr-o corespondență pe care am purtat-o, inclusiv cu avizul DSP, prin care specificăm că vom asigura masa pacienților printr-un sistem de catering, lucru care a fost agreat de DSP și de CNI. Probabil a fost o lipsă de comunicare în interiorul lor, nu vreau să comentez acest aspect. Tunelul de legătură nu se va mai realiza și acest lucru a fost convenit foarte clar. În ceea ce privește utilitățile, avem în desfășurare lucrările pentru branșamentul electric și în finalizare procedura pentru termie, apă și canalizare, lucru pe care începem să îl urgentăm, să nu fie gata spitalul și să nu avem aceste utilități. Dar trebuie să ținem cont de realități și de stadiul la care a preluat acest mandat, nu am putut face în trei săptămâni ceea ce nu au făcut alții în trei ani, dar am toată determinarea să duc la bun sfârșit”, a declarat edilul-șef al municipiului Botoșani.

Unitatea este destinată bolnavilor aflați în stadii terminale ale unor boli cronice. Valoarea investiţiei este de 15,6 milioane de lei, fondurile fiind asigurate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin CNI. Finanţarea acoperă şi necesarul de dotări şi obiecte tehnico-sanitare.

Spitalul ar urma să devină suport pentru 84 de pacienți infectați cu Covid-19, potrivit prefectului județului, Dan Nechifor.

Lucrările au fost demarate în urmă cu mai bine de șapte ani.


 

 

Spune-ne opinia ta