Soţia lui Borcea are cocktail care-i poartă numele!

Soţia lui Borcea are cocktail care-i poartă numele!

MIHAELA BORCEA

Familia Borcea a petrecut de pomină la Botoşani! Mihaela Borcea, soţia preşedintelui Clubului Dinamo, s-a aflat alaturi de soţul ei, Cristian Borcea, la inaugurarea hotelului Premier, chiar în ziua în care botoşănenii marcau ziua orasului.

Petrecerea a durat până în zori, dar Mihaela Borcea le-a pregătit invitaţilor veniţi din ţară surprize şi în următoarea zi. Mai intai aceştia au mers să viziteze Casa Memorială Mihai Eminescu de la Ipoteşti, precum şi o parte din locurile care l-au inspirat pe mare poet.

De la Ipoteşti, Mihaela Borcea şi-a dus oaspeţii la o petrecere câmpenească, la Cabana Vânătorilor. Până seara târziu aceştia s-au distrat vizitând împrejurimile cu ATV-urile sau cu trăsurile cu cai, au luat parte la o cursă hipică şi s-au delectat cu berbecuţi la proţap, vin de ţară şi melodii tradiţionale româneşti, scrie Libertatea.

Petrecerea a continuat apoi în restaurantul Premier, invitatii distrându-se din nou până dimineaţă. Invitatul cel mai scump la vedere a fost Cristi Borcea care a făcut naveta între Bucureşti şi Botoşani, încercând să se achite onorabil atât de obligaţiile avute la Bucureşti, cât şi de rolul de gazda la Botoşani.

Astfel, conform Libertatea, Cristi Borcea a plecat la două ore după tăierea panglicii cu un elicopter personal şi a mai revenit la Botoşani după două zile. În tot acest timp, Mihaela Borcea a fost cea care a dat tonul petrecerilor, fiind amfitrionul perfect şi ocupându-se ca toată lumea să se simtă bine. Planurile doamnei Borcea în ceea ce priveşte businessul de la Botoşani nu se opresc însă aici, căci aceasta intentionează să deschidă în curând tot la aici şi o clinică de înfrumuseţare şi tratament Michelle, după modelul celei pe care o deţine la Bucureşti.

Are cocktail care-i poartă numele

Mihaela Borcea are şi un cocktail care-i poartă numele "Mihaela Borcea" şi care se găseşte în cartea de meniuri a barului din hotelul Premier. Cocktailul este nonalcoolic, costă 15 lei şi este o combinaţie între mai multe sucuri naturale de fructe.
 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La Botoșani: A tăiat și furat copaci dintr-o pădure, iar după a făcut accident cu mașina. Fratele i-a sărit în ajutor!

astăzi, 16:26

La data de 21 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri de 32 și 29 de ani, din comuna...

Turci prinși încercând să intre ilegal în România, au fost depistați de polițiștii de frontieră botoșăneni! (Foto, Video)

astăzi, 15:10

În data de 20 august a.c., în urma schimbului operativ de date și informații cu autoritățile de frontieră din Republica Moldova, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Iaşi &ndas...

Doliu în lumea teatrului: Botoșăneanca Mihaela Ștempel a murit la 62 de ani!

astăzi, 13:36

Lumea teatrului botoșănean este în doliu. Actrița Mihaela Ștempel a murit la vârsta de 62 de ani. Mihaela Ștempel a adunat aproape 40 de ani pe scenă la Teatrul pentru Copii și T...