Soţi trimişi în judecată pentru ţepe cu credite!
Stiri Botosani Saturday, 25 January 2014 ActualitateViorel şi Liliana Butnaru, deţineau o firmă în Manoleşti, care avea ca obiect de activitate comerţul cu materiale de construcţii, şi, sub promisiunea că îi vor angaja pe oameni la societate, îi determinau să obţină credite bancare pentru ei, obligându-se să plătească ramburasarea împrumuturilor.
Potrivit anchetatorilor, victimele erau racolate din saloanele de coafură, masaj sau de pedichiură, cei doi pozând în oameni de afaceri oneşti.
Ţepele s-ar fi derulat în perioada decembrie 2005 – decembrie 2006, dar totul a ieşit la iveală abia în anul 2007 când băncile au început să îi execute silit pentru cei care au contractat credite şi nu le-au mai rambursat.
Totul a iesit la iveala la inceputul anului 2007, când băncile au declanşat operaţiunile de executare silită pentru neachitarea creditelor, iar cei păcăliţi au anunţat Poliţia.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Botoşani, cei doi soţi iscând pedepse cu închisoarea.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!
Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...
Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!
În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează
Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.29 secunde