Sorescu, despre viitorul Nova Apaserv: "Nu îi fericesc deloc pe cei din Consiliul de Administrație"
Stiri Botosani Tuesday, 8 January 2013 ActualitateSorescu a precizat că noii membri ai Consiliului de Administrație au o mare responsabilitate în acest sens.
"Operatorul de apă trebuie să fie o structură simplă, eficientă, care să ducă în cel mai scurt timp la începerea lucrărilor pe master plan și activitatea trebuie să fie îmbunătățită și din punct de vedere al relației cu cetățenii. O să vreau să am o discuție cu toți membrii Consiliului de Administrație să le spunem care sunt dorințele acționarului majoritar. Din punctul acesta de vedere, nu îi fericesc deloc pe cei din Consiliul de Administrație. Dacă cineva și-a închipuit că ajunge în Consiliul de Administrație nu știu din ce alte considerente, vor avea niște responsabilități foarte mari, iar din punctul nostru de vedere vor fi solicitări punctuale", a spus Sorescu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Două femei la spital în urma unui accident produs în această dimineață!
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Corni, în această dimineață. În eveniment au fost implicate douÄ...
Fragmente de dronă cu încărcătură explozivă, găsite într-o comună din Neamț. ”Nu intraţi în panică!”
Localnicii au fost avertizați prin RO-Alert că muniția va fi detonată controlat. Amintim că județele Neamț, Iași, Vaslui, Botoșani, Bacău și Suceva au fost vizate sâmbătă de o alert...
Ai telefoane vechi și încărcătoare stricate prin sertare? Pregătește-te să le duci la Poștă!
„Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi!”. Românii vor putea scăpa gratuit de telefoanele mobile vechi, încărcătoarele, cablurile și aparatele electrice ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.33 secunde