Sorescu, despre contorizarea pe orizontală a apei: "Încercăm să implementăm anul acesta"
Stiri Botosani Wednesday, 9 January 2013 ActualitatePrin introducerea unei astfel de contorizari cetatenii ar plati strict ceea ce consuma, iar in cazul celor rau-platnici se va putea face debransarea de la retea mult mai usor decat in prezent.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, a precizat că se caută sursă de finanțare pentru demararea acestui proiect, însă o parte din cheltuială va trebui suportată și de populație.
"Noi căutăm surse să venim cu contorul până în fața ușii omului, după care în interiorul apartamentului proprietarul va trebui să suporte cheltuiala, practic e vorba de o țeavă, dar gândim și un sistem în rate. Limita de proprietate este până la ușa blocului, dar noi căutăm să venim până la ușa consumatorilor. Se scoate contorul pe care îl au acuma și îl aduc în fața ușii. Prețul va fi diferit de la un apartament la altul. Sunt niște studii care se fac, cei de la apă au deja un program, vor fi contractate lucrări. Încercăm să implementăm anul acesta. Noi avem niste provocări foarte importante în zona operatorului de apă", a spus Sorescu.
Vicepreședintele CJ a spus că, dacă asociațiile de proprietari s-ar fi implicat în acțiunile Nova Apaserv de citire a contoarelor, să se încaseze apa prin asociație, atunci lucrurile stăteau altfel.
"99% am primit că asociațiile nu vor să se implice în niciun fel și suntem nevoiți să mergem pe contorizarea pe orizontală. Dacă asociațiile se implicau, citeai contorul la nivel de scară și se rezolva", a adăugat Sorescu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon
FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...
DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!
Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, față de șeful Serviciului Public Comunitar Regim Perm...
Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!
Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.60 secunde