Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, eliberat astăzi din arestul IPJ Botoșani!

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, eliberat astăzi din arestul IPJ Botoșani!

   Foto: monitorulsv.ro

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază. El fusese reținut miercuri, 25 martie, și introdus în arestul IPJ Botoșani.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care au preluat ancheta de la colegii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, l-au pus sub acuzare pe omuld e afaceri de 38 de ani, pentru infracțiunea de ”tentativă de omor calificat”.

 

În cursul zilei de joi, 26 martie, șoferul BMW-ului care a produs accidentul din Fălticeni a fost dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava.

Magistratul a decis să nu ia nici o măsură împotriva acestuia, astfel încât, după ce i-a fost adusă la cunoștință soluția, autorul accidentului a ieșit alături de polițiștii care l-au adus la sediul Palatului de Justiție din Suceava.

Din portbagajul mașinii de poliție și-a luat bagajele cu care a mers la arestul IPJ Botoșani, unde a stat în noaptea de miercuri spre joi, iar apoi a intrat înapoi în clădirea Palatului de Justiție, alături de un amic. În acest moment, scrie Monitorul de Suceava, autorul accidentului nu are nici o obligație sau vreo interdicție și este liber ca pasărea cerului.



Însă soluția de la Tribunalul Suceava poate fi contestată de procurori la Curtea de Apel Suceava.

Potrivit sursei citate, inițial, cercetările s-au derulat pentru infracțiunea de ”vătămare corporală din culpă”, dar după ce dosarul a fost preluat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava încadrarea s-a schimbat în ”tentativă de omor calificat”.

Vasile Ignat, locțiitorul comandatului Detașamentului de Pompieri Fălticeni, a fost grav rănit în urma evenimentului de sâmbătă, 21 martie.

Ca urmare a leziunilor severe, acesta a fost transferat duminică, 22 martie, cu un elicopter, la Spitalul Floreasca din București.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nova Apaserv anunță calendarul lucrărilor din acest final de săptămână și când se va relua alimentarea cu apă!

astăzi, 13:15

S.C. Nova Apaserv S.A. anunță că lucrările programate în perioada 29–31 octombrie 2026 se vor desfășura etapizat, de la oprirea alimentării cu apă brută până la repunerea &...

Cinci zile dedicate artei și creativității în Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”! (Foto)

astăzi, 12:52

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, desfăÈ...

Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!

astăzi, 12:17

O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...