Șoferiță rănită după ce a fost izbită de mașina condusă de un botoșănean beat

Accidentul a fost sesizat prin 112, cetățenii menționând că unul dintre șoferii implicați în evenimentul rutier ar putea să fie sub influența băuturilor alcoolice.

În cursul zilei de marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul George Enescu s-a produs un accident rutier, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un bărbat de 48 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul George Enescu, către strada Marchian, a pătruns în intersecția cu Aleea Școlii și a efectuat viraj la dreapta, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Prăjeni, rezultând rănirea acesteia din urmă.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 48 de ani.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...