Șoferiță depistată de polițiști la câteva ore după ce a accidentat un minor!

Șoferiță depistată de polițiști la câteva ore după ce a accidentat un minor!

   arhiva

Șoferița a crezut că scapă de probleme după ce pietonul în vârstă de 17 ani, pe care l-a accidentat, i-a spus că e teafăr! Pentru că mai târziu minorul s-a prezentat la spital, polițiștii au plecat pe urmele conducătoarei auto.
 
În cursul zilei de miercuri, în jurul orei 16.20, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Victoria din municipiul Dorohoi, D.M., de 29 de ani, a acroșat şi rănit un minor în vârstă de 17 ani, care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.

Conducătoarea auto a discutat cu minorul, care i-a spus inițial că nu a pățit nimic, plecând spre domiciliu. Ulterior însă, acuzând dureri, s-a prezentat la spital, solicitând îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost depistată de către polițişti, în jurul orei 19.00, pe raza municipiului Botoşani. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cască obligatorie dacă mergi pe bicicletă sau trotinetă!

astăzi, 14:08

Casca de protecție este obligatorie în prezent pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când circulă pe partea carosabilă. Senatul a ...

Nova Apaserv anunță calendarul lucrărilor din acest final de săptămână și când se va relua alimentarea cu apă!

astăzi, 13:15

S.C. Nova Apaserv S.A. anunță că lucrările programate în perioada 29–31 octombrie 2026 se vor desfășura etapizat, de la oprirea alimentării cu apă brută până la repunerea &...

Cinci zile dedicate artei și creativității în Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”! (Foto)

astăzi, 12:52

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, desfăÈ...