Soferita cu bucluc: Masina acrosata de trenul Iasi-Dorohoi!

O botoşăneancă a fentat moartea după ce, la trecerea la nivel cu calea ferată, a apăsat pedala de acceleraţie în loc să pună piciorul pe pedala de frână! Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu avarierea autoturismului, care a fost acroşat din spate de trenul Iaşi-Dorohoi. Şoferiţa a rămas fără carnet pentru o perioadă de 60 de zile.

Luni seara, la ora 20.00, B. Ionela-Laura, de 36 de ani, din comuna Călăraşi, conducea un autoturism marca Opel Zafira pe D.J. 282, pe raza localităţii Răuseni, pe relaţia Hlipiceni-Călăraşi. În momentul când a ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu trei indicatoare de presemnalizare, cât şi cu indicatoarele STOP şi CRUCEA SF. ANDREI, s-a deconcentrat şi, în loc să acţioneze pedala de frână, a acţionat pedala de acceleraţie.

In aceste condiţii autoturismul a fost acroşat în partea din spate de automotorul trenului personal Iaşi –Dorohoi, care intra în halta C.F.R. Răuseni, maşina fiind avariată în proporţie de aproximativ 35%.

În momentul producerii evenimentului in autoturism se mai afla pe scaunul din partea faţă dreapta V. Ioan, de 40 ani, domiciliat în comuna Călăraşi. Conducătoarea auto şi pasagerul nu au suferit leziuni.

Din verificările efectuate de către poliţişti s-a stabilit că vina aparţine conducătoarei auto,  faţă de care s-au dispus măsuri de sancţionare contravenţională şi ridicarea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 60 zile.
 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aniversare la 100 de ani la Hlipiceni: ”Este singurul veteran de război în viață din comună!”

astăzi, 09:19

Un moment deosebit de emoționant pentru comunitatea din Hlipiceni a avut loc în Hlipiceni, unde Neculai Amariei-Vieriței a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Este singur...

Mesajul inspectorului școlar general la plecarea unui ”nume reprezentativ pentru învățământul și sportul botoșănean”

astăzi, 08:38

A plecat la cele veșnice un profesor care și-a dedicat viața profesiei și care a făcut din meserie mai mult decât o pasiune: o dăruire cu suflet, dincolo de planificări, de manuale sau de...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (432)

astăzi, 08:20

O COLECȚIE DE STRIGĂTE Vrânceanul  Vasile Ifrim îmi trimite cartea sa „O sută de cartușe…cu sare”(Editura „Salonul Literar”, Odobești, 2025). A ...