Şoferii cu permisul reţinut care vor reducerea perioadei de suspendare ar putea fi obligaţi să-şi plătească mai întâi amenzile

Şoferii care au permisul reţinut şi vor să beneficieze de reducerea perioadei de suspendare vor fi obligaţi să plătească înainte amenzile de circulaţie, potrivit unui amendament de modificare a Codului Rutier, votat în unanimitate de Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor.

Până acum, această condiţie nu exista şi mulţi şoferi contravenienţi obţineau permisul mai repede, fără să achite amenda, a explicat preşedintele comisiei, Cătălin Drulă.

 

„Este un lucru corect până la urmă, dacă ceri o clemenţă, practic o reducere a unei perioade de suspendare, trebuie să faci dovada că ţi-ai recunoscut culpa şi ai achitat tot ceea ce aveai de achitat statului. Până la urmă, este închiderea unei portiţe prin care puteai să beneficiezi şi de o sancţiune redusă, dar tu să nu-ţi faci partea ta, adică să-ţi achiţi amenda pentru fapta săvârşită”, a spus Cătălin Drulă, citat de Rador.

Punctul de amendă este plafonat la 145 de lei, din 2017, deşi este prevăzut ca nivelul său să fie de 10% din salariul minim pe economie. Astfel, unele sancţiuni nu-şi mai îndeplinesc rolul preventiv, pentru că au o valoare redusă faţă de veniturile unor şoferi care nu respectă Codul Rutier. Proiectul de lege urmează să fie discutat şi în alte comisii de specialitate, iar apoi va merge la vot în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional pentru această modificare a Codului Rutier. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pompierii botoșăneni, alături de familiile din Protopopiatul Dorohoi la Festivalul Familiei! - FOTO

astăzi, 16:55

Familia înseamnă grijă, iar grija înseamnă și siguranță. Sute de credincioși din municipiul Dorohoi și din localitățile învecinate s-au întâlnit, astăzi, &icir...

Marius Croitoru a izbucnit după ce FC Botoșani a luat 5 goluri pe teren propriu de la echipa din Liga 2: „Dacă cineva este supărat, ușa la mine este deschisă!”

astăzi, 15:11

FC Botoșani a pierdut cu scorul de 5-4 meciul amical disputat sâmbătă, pe teren propriu, în compania divizionarei secunde Cetatea Suceava. A fost o partidă spectaculoasă, cu o desf...

Prize modulare după câteva luni: problema nu e întotdeauna la ramă

astăzi, 12:46

Recomandările obișnuite vorbesc despre design, numărul de module și alegerea unei game cunoscute. Spun mai puțin despre borne strânse neuniform, conductori prea scurți sau compatibilitatea...