Șofer român mort în Italia după un impact violent între două TIR-uri

Tragedia s-a petrecut într-un tunel de pe autostradă. Conaționalul nostru conducea un TIR încărcat cu role de fier, în interes de serviciu, când a lovit puternic un camion pentru transport auto.

Mihai Marian Maxim, un șofer român în vârstă de 49 de ani, și-a pierdut viața în Italia după un accident extrem de violent produs între două vehicule de mare tonaj, în interiorul unui tunel de pe autostrada A1.

Din cele relatate de publicația Il Resto del Carlino reiese că accidentul s-a petrecut la scurt timp după ora 13.30 de luni, 16 martie 2026, pe sensul de mers spre nord, la kilometrul 207 din galeria Monte Mario. Din motive care sunt încă verificate de anchetatori, TIR-ul condus de victimă a intrat în plin într-un camion pentru transportul autoturismelor aflat în tunel.

 



La fața locului au ajuns pompierii, echipajele de la 118, poliția rutieră și personalul Societății Autostrăzi, scrie Rotalianul.

Salvatorii au găsit cabina camionului complet zdrobită, iar șoferul era încarcerat în interior. Pentru el nu s-a mai putut face nimic, iar intervenția pentru extragere trupului neînsuflețit din vehicul a durat mult timp.

Operațiunile de salvare și de punere în siguranță a zonei au mobilizat două echipe de pompieri, sprijinite de o macara trimisă de la sediul central.

Din cauza complexității intervenției și a cercetărilor efectuate după impact, circulația pe autostradă a fost blocată îndelung pe direcția nord, iar la ieșirea obligatorie de la Sasso Marconi s-au format coloane care au ajuns până la 10 kilometri. Șoferilor rămași în trafic li s-a distribuit apă.

Mihai Marian Maxim locuia în localitatea Pianoro, provincia Bologna din Italia. El lasă în urmă o soție și copii, iar familia sa se află în România.

Moartea lui a provocat șoc atât în rândul rudelor din țară, cât și în comunitatea din localitatea italiană în care trăia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost viceprimar și director al Filarmonicii din Botoșani a plecat La Domnul: „L-am simțit aproape ca pe un tată”

astăzi, 20:37

Administrația locală, dar și lumea culturală este în doliu. Un fost profesor, director de instituții culturale și viceprimar a plecat La Domnul. Este vorba despre Ion Ilie, fost directo...

„Să creștem generații sănătoase!”: Proiect-pilot lansat în școlile botoșănene!

astăzi, 17:41

„SĂ CREȘTEM GENERAȚII SĂNĂTOASE!" - educația pentru sănătate devine, începând din acest an școlar, o direcție importantă de acțiune în unitățile de înv...

Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică și hidrologică! Ce reguli noi intră în vigoare!

astăzi, 17:08

Parlamentul Republicii Moldova a votat instituirea stării de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic, măsură care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 2026 È...