Sofer la 20 de ani, alcoolemie 0,92: S-a izbit intr-un stalp si a plecat mai departe!
Stiri Botosani Friday, 25 February 2011 ActualitateAstă-noapte, în jurul orei 00.30, poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Marchian, în dreptul Casei Sindicatelor, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un autovehicul marca Daewoo Tico.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au depistat autoturismul respectiv rulând cu luminile stinse pe strada Marchian, înspre strada Maxim Gorki, unde conducătorul auto intenţiona să-l parcheze. La volanul autoturismului a fost identificat V. Romică Adi, de 20 de ani, din municipiul Botoşani, care le-a declarat poliţiştilor că, în timp ce conducea autoturismul Daewoo Tico, a intrat în coliziune cu un stâlp amplasat pe strada Marchian, însă nu a suferit nici o vătămare corporală.
"Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultind o concentraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul de urgente Botoşani unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de V. Romică se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, urmând a fi propusă soluţie procedurală", a precizat inspector pr. Daniela Darea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoşani.
La aceeaşi oră, în aceeaşi zonă, poliţiştii au depistat în trafic, pe strada Marchian, autoturismul marca Volkswagen Polo condus de N. Mihail, de 30 de ani, din municipiu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, şoferul fiind condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de acesta se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, urmând a fi propusă soluţie procedurală.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!
În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...
COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...
Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!
Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.38 secunde