Şofer beat, încătuşat după ce s-a dat în spectacol pe holurile spitalului!
Stiri Botosani Tuesday, 24 May 2016 ActualitateÎn cursul zilei de luni, în jurul orei 15.15, a fost depistat pe strada Pacea, din municipiul Botoşani, un autoturism condus de V. Ş., de 31 de ani, din comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani.
Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0.49 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, informează IPJ Botoşani.
În timpul acestei proceduri, conducătorul auto a devenit agresiv şi a provocat scandal, adresând cuvinte vulgare persoanelor din jur, provocand indignarea pacienţilor, tulburând ordinea şi liniştea publică, astfel încât a fost necesară imobilizarea acestuia prin încătuşare.
Conform IPJ Botoşani, "în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.06 secunde