Societatea Parc Industrial ar putea fi dizolvată!

Administratorul public al judeţului va prezenta consilierilor judeţeni un raport cu situaţia de la societatea Parc Industrial, existând şi posibilitatea ca această societate, care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean, să fie dizolvată.

O decizie finală în acest sens va aparţine consilierilor judeţeni. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, a precizat că vor fi încheiate şi toate relaţiile contractuale cu Uvertura Mall, unde a funcţionat pentru o perioadă piaţa agroalimentară.

“Se va face o informare cu privire la situaţia de la societatea Parc Industrial. Este vorba de actul de control al Curţii Conturi şi lucrurile cumva se simplifică: fie activitatea merge mai departe, şi atunci se impune un studiu de fezabilitate pentru parcul industrial de la Bucecea şi se alocă sume, fie se întâmplă dizolvarea. Cei de la Mall sunt de acord să închidem contractul şi nu mai sunt niciun fel de cheltuieli, de altfel din octombrie s-a cerut suspendarea contractului. În comisiile de specialitate domnul
Judele va merge şi va prezenta cele două variante, de continuare sau de închidere şi decizia va fi a majorităţii din Consiliul Judeţean"
, a precizat Gheorghe Sorescu.

În urma unui control recent al inspectorilor Curții de Conturi s-a concluzionat că s-a făcut risipă de bani publici la societatea Parc Industrial.  Sumele considerate ca fiind cheltuite nejustificat de către cei de la Curtea de Conturi se ridică la câteva zeci de milioane de lei vechi.

 

 

Spune-ne opinia ta