Social-democraţii botoşăneni şi-au ales noii lideri

Prin votul tuturor membrilor PSD prezenţi în sală la Conferinţa Judeţeană a PSD, Andrei Dolineaschi a fost ales în unanimitate drept preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat- organizaţia Botoşani.

Votul cu mâna ridicată, la vedere, a fost folosit în cazul alegerii celor 151 de membri ai Consiliului Judeţean al PSD Botoşani.

De asemenea, a fost aleasă componenţa Comisiei de disciplină şi arbitraj - 11 membri şi ai Comisiei de control financiar - 7 membri.

Înainte să dea citire propunerilor pentru Biroul Politic Judeţean, Andrei Dolineaschi a susţinut un scurt discurs.

"Mulţumesc pentru încrederea acordată. Chiar sincer vă mulţumesc şi nu aş fi putut să fiu un lider politic la nivel local, judeţean, naţional, fără susţinerea dumneavoastră. Mulţi mi-au spus că sunt un şef bun, probabil pentru că sunt mai mult pe la Bucureşti. Dacă eram aici mai mult timp, cred că aş fi supărat pe mulţi. Am avut discuţii şi cu Ovidiu Portariuc în aceste zile, va avea şi el un mesaj pentru dumneavoastră, având în vedere că este plecat (în Statele Unite)", a declarat Andrei Dolineaschi, noul lider al PSD.

Biroul Politic Judeţean al PSD vine cu schimbări faţă de componenţa anterioară. Astfel, primarul de Hudeşti, Viorel Atomei, şi primarul de Săveni, Relu Târzioru, devin membri ai BPJ.

În plus, Mihaela Huncă devine secretarul general al PSD Botoşani, iar fostul secretar, Gheorghe Vâzdoagă, va ocupa o funcţie de vicepreşedinte în cadrul organizaţiei. Noii intraţi în rândurile vicepreşedinţilor sunt Cătălin Olaru, directorul Zonei Metropolitane, şi Costel Lupaşcu.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...