Social-democratii, acuzati de Buhaianu ca au tradat la votul privind alegerea primarilor!

Deputatul Catalin Buhaianu spune ca unii parlamentari social-democrati au sustinut initiativa legislativa privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, insa in ziua votului au procedat exact invers, pe motiv ca, spune Buhaianu, la nivelul conducerii centrale a PSD s-a stabilit sa se voteze impotriva.

Buhaianu sustine ca a discutat cu mai multi deputati social-democrati privind aceasta situatie, iar unii, pentru a nu avea probleme au preferat sa absenteze, printre acestia numarandu-se si deputatii Andrei Dolineaschi si Costica Macaleti.

"In momentul in care am gandit acest proiect de lege am avut si sprijinul unor colegi de la PSD si au demonstrat o data in plus ca nu sunt consecventi in demersurile lor, retragandu-si semnatura de pe acea initiativa legislativa si votand impotriva. Domnul deputat Macaleti si domnul deputat Dolineaschi nu au dorit sa participe la acest vot, tocmai in ideea in care sa arate ca PSD a fost de acord dintotdeauna cu aceasta lege, numai ca concubinajul cu PNL si PC a facut sa isi manifeste optiunea prin dezertari de acest gen. Am discutat cu foarte multi colegi deputati de la PSD si mi-au spus ca nu aveau cum sa voteze atata timp cat au stabilit la nivel de conducere faptul ca trebuie sa voteze impotriva si atunci au votat impotriva sau au absentat exact la votul acestei legi", a declarat deputatul Catalin Obuf Buhaianu.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

astăzi, 19:26

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

astăzi, 19:09

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...

Omagiu Maestrului Ioan Cobîlă: Emisiune filatelică dedicată marelui artist botoșănean!

astăzi, 17:57

Cu prilejul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Folcloric „Ioan Cobîlă”, organizat la Botoșani în perioada 11–12 noiembrie 2026, Centrul Cultural Botoșani, în...