Soare şi zile calde în următoarea săptămână
BOTOSANI

După câte ploi am suportat în săptămâna care se apropie de final, merităm şi soare. Estimările meteorologilor indică zile călduţe şi însorite.

Curios este faptul că în ciuda precipitaţiilor destul de abundente, în judeţ sunt încă areale vaste în care seceta pedologică puternică se menţine. Potrivit graficelor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în jumătatea nordică a judeţului ploile nu au fost suficiente cât să "repare" deficitul de apă din sol.

Duminică, temperaturile vor avea valori cuprinse între 26ºC şi 14ºC. Cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab la moderat predominant din sector vestic. Luni, maxima va fi de 22ºC în timp ce minima va coborî la 10ºC. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări, din sector nord- vestic.

Marţi, temperaturile vor oscila între 21ºC şi 8ºC. Cerul va fi parţial noros, iar vântul se va domili. Miercuri, cerul se va degaja, însă temperaturile vor rămâne în nota zilelor anterioare: o maximă de 21ºC şi o minimă de 9ºC.

Joi, cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla dinspre sud, iar temperaturile vor avea valori cuprinse între 24ºC şi 11ºC. Vineri vom avea din nou parte de precipitaţii care vor veni sub formă de furtuni, însoţite de descărcări electrice. Temperaturile vor oscila între 24ºC şi 11ºC.

Sâmbătă, aversele îşi vor face simţită prezenţa, dar cantităţile de apă pe care le vor lăsa sunt anemică- în jur de un litru pe metrul pătrat. Maxima zilei va fi de 22ºC în timp ce minima va coborî la 9ºC. Duminică, cerul se va elibera de nori, iar soarele va ridica temperatura maximă la 23ºC în timp ce minima va fi de 11ºC. Vântul va sufla slab la moderat din sector nord- vestic.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Foc în curtea școlii, pompierii au stins flăcările și au evitat un dezastru!

Saturday, 10 October 2026

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne de foc din curtea școlii din localitatea Cristești...

Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”

Saturday, 10 October 2026

Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Saturday, 10 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...