Situaţie clarificată în domeniul titlurilor de proprietate la nivelul judeţului Botoşani

Trei sferturi din suprafaţa judeţului se regăseşte în titlurile de proprietate emise de Comisia Judeţeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor în aproape 30 de ani. Situaţia a fost evidenţiată după o recenzare realizată de Instituţia Prefectului, cu sprijinul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Primele titluri de proprietate au fost emise începând cu luna martie a anului 1991, la aproape un an de la apariţia legii care restabilea dreptul de proprietate a terenurilor, ulterior regimului comunist.

Şeful Serviciului Juridic din Instituţia Prefectului, Mihaela Aroşoaie, spune că începând cu luna iulie a anului 2017, a fost declanşată acţiunea de recenzare a titlurilor emise, o acţiune necesară deoarece la nivelul Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor nu exista o situaţie clară a acestor titluri.

"Astfel, cu sprijinul OCPI, am inventariat 166.880 de titluri de proprietate, emise de Comisia Judeţeană în perioada 1 martie 1991- 1 februarie 2019. Suntem undeva la 96% din titlurile de emis la nivelul judeţului Botoşani. Prin urmare, suprafaţa totală atribuită prin titluri de proprietate este de 362.754 de hectare. În condiţiile în care suprafaţa totală a judeţului este de 498.667 de hectare, înseamnă că aproximativ trei sferturi din suprafaţa agricolă şi forestieră a judeţului se află în titlurile de proprietate emise", a declarat Mihaela Aroşoaie.

Şeful Serviciului Juridic din Instituţia Prefectului admite că sunt nereguli în procedura de emitere a titlurilor, însă anul trecut prefectul Dan Şlincu a dispus ample verificări la Comisiile Locale de Fond Funciar.

De asemenea, prefectul Dan Şlincu a declarat că s-a stabilit ca la fiecare şedinţă a Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate să fie invitaţi membrii Comisiilor Locale de Fond Funciar de la nivelul unităţilor administrativ- teritoriale, câte o comisie pe şedinţă.

"Trebuie discutat cu ei, să vedem cu ce probleme se confruntă şi cum putem să-i sprijinim pentru că sunt UAT-uri care au foarte multe titluri de proprietate de emis şi totul în detrimentul oamenilor", susţine prefectul Şlincu.

Mai mult, în cazurile în care s-a constatat că la emiterea titlurilor de proprietate s-au încălcat prevederile legale, Comisia Judeţeană s-a îndreptat împotriva Comisiilor Locale. "Vorbim mai ales despre titluri emise în prima parte a aplicării acestor legi reparatorii, perioada '93- '96", a adăugat Mihaela Aroşoaie.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șeful Armatei: Toți românii, bărbați și femei, ar trebui să știe să tragă cu arma. Suntem pregătiți să-i instruim

Sunday, 12 October 2025

Șeful Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad, consideră că toți românii, fie ei bărbați sau femei, ar trebui să știe să tragă cu arma. MApN va începe din 2026 programe...

Vremea se va răci brusc, începând de luni. Zonele în care temperaturile scad sub 0°C

Sunday, 12 October 2025

Vremea se va răci, începând de luni, în cea mai mare parte a ţării, urmând ca de marţi temperaturile să se situeze sub cele normale pentru mijlocul lunii octombrie, cu min...

Uber închide în România serviciul de ride-sharing partajat!

Sunday, 12 October 2025

Compania Uber a anunțat că retrage din România serviciul UberX Share, opțiunea care permitea mai multor pasageri să împartă aceeași cursă și costul acesteia. Măsura a intrat &icir...