Singura comoară adevărată a României dispare: Avem cel mai mic număr de nou-născuți vii din ultimii 90 de ani

România a înregistrat, anul trecut, cel mai mic număr de nou-născuți vii din ultimii 90 de ani, iar gradul de cuprindere în învățământ a populației de vârstă școlară a fost de 71,9% la 1 ianuarie 2021, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică.

Populația școlară la începutul anului școlar 2020/2021 era de aproximativ 3,495 milioane de elevi, conform aceleiași surse.

Rețeaua de învățământ cuprindea 6.970 de unități și 235.600 cadre didactice.

Din totalul populației școlare, numărul copiilor din creșe și grădinițe era de 522.600, al elevilor din clasele primare și gimnaziale de 1,589 milioane iar al celor din învățământul liceal de 620.600. Din numărul total de elevi înscriși, 2,216 milioane erau înscriși la forma de învățământ cu frecvență.

Numărul minorilor cu domiciliul în țară a scăzut cu circa 40.000 față de anul dinaintea pandemiei

La 1 ianuarie 2021, numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani care aveau domiciliul în România a fost de 3,895 milioane, în scădere cu 37.900 comparativ cu anul anterior.

Ponderea minorilor în totalul populației după domiciliu a fost de 17,6%, de asemenea în scădere față de anii anteriori.

Mai mulți băieți decât fete

„Ponderea băieților în segmentul de populație mai mică de 18 ani a fost, în ultimii ani, superioară (51,4%), comparativ cu cea a fetelor de aceeași vârstă; raportul de masculinitate a fost de 1057 băieți la 1000 fete. În anul 2020, numărul născuților-vii înregistrați la oficiile de stare civilă din România a fost de 178,6 mii copii, cel mai mic număr de născuți-vii din 1930 până în prezent”, precizează INS.

Natalitatea, în scădere

În anul 2020, rata natalității a scăzut față de anii anteriori ajungând la 34 născuți-vii la 1000 femei de vârstă fertilă (15-49 ani). Cele mai ridicate rate ale natalității, înregistrate în anul 2020, au fost în regiunile București-Ilfov (9,1 născuți-vii la 1000 locuitori), Nord-Vest (8,8) și Centru (8,7), iar cele mai scăzute rate de natalitate s-au înregistrat în regiunile Sud-Est (7,2 născuți-vii la 1000 locuitori) și Sud-Vest Oltenia (7).

Pe de altă parte, regiunea de Nord Est și județul Botoșani sunt cele mai afectate de depopulare mai ales datorită migrației generate de subdezvoltare.

 

Spune-ne opinia ta