Sindromul tunelului carpian, boala celor care lucrează mult la calculator. Care sunt simptomele

Dacă va amorţesc mâinile şi vi se întâmplă chiar să scăpaţi obiecte din mână, aflaţi că acestea sunt principalele simptome ale unei afecţiuni diagnosticate tot mai des la persoanele trecute de 30 de ani.

Este vorba de sindromul TUNELULUI CARPIAN. Deşi nu se ştiu exact cauzele, apare la persoanele care lucrează mult la calculator.

Primul simptom al sindromului de tunel carpian este amorţeala mâinii. Vizita la medic trebuie făcută dacă aceasta apare constant, timp de câteva luni, la aceeaşi mână, scrie Digi24.com.

"Unul din semnele care arată că boala se agravează sunt durerile nocturne. În momentul în care facem flexia pumnului în timpul somnului, ăsta e un semn de gravitate", spune dr. Mihai Râșcu, medic ortoped.

Diagnosticul se pune pe baza unei investigaţii numite electromiografie. Dacă mergeţi din timp la ortoped, acesta vă prescrie antiinflamatoare sau gimnastică medicală. Persoanele care amână, însă, pot ajunge chiar să scape lucrurile din mână.

"În fazele avansate ale bolii, când nervul este afectat, atunci şi musculatura...apare o hipotrofie, o slăbire a musculaturii mâinii şi poate să ducă inclusiv la scăderea capacităţii de apucare a obiectelor, la scăderea capacităţii forţei musculare", avertizează dr. Mihai Râșcu.

În aceste cazuri, medicii recomandă efectuarea unei intervenţii chirurgicale.

"Se desface canalul, astfel încât nervul median să aibă spaţiu. Recuperarea este foarte rapidă, depinde însă foarte mult de cât timp nervul a fost afectat. Dacă nervul a fost compresat, a fost afectat pe o perioadă lungă de timp, atunci e posibil să dureze câteva luni până când paresteziile şi furnicăturile vor dispărea", spune medicul Mihai Râșcu.

Conform statisticilor, una din 20 de persoane care foloseşte în mod frecvent calculatorul poate suferi de această afecţiune.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

astăzi, 18:16

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

astăzi, 17:29

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

astăzi, 16:57

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...