Sindicaliștii din sănătate despre situația de la Spitalul Județean: "Este un exces de măsuri împotriva salariaților"

Liderii Sindicatului Sanitas sunt împotriva măsurilor luate de conducerea Spitalului Județean Mavromati pentru redresarea financiară a unității și le reproșează șefilor spitalului că nu au fost consultate și sindicatele când s-au luat anumite decizii care țin mai ales de personal.

“Nu am văzut în urma discuțiilor pe care le-am purtat un proces verbal, o hotărâre definitivă care să însemene astăzi măsurile pe care trebuie să le lăum. La Spitalul Județean s-au luat măsuri fără să se discute cu noi.Sunt măsuri care în marea lor majoritate sunt luate împotriva angajaților, se încearcă reducerea drepturilor salariale pe orice cale, sporurile care sunt prevăzute în lege, se vorbește de un minim de personal care să poată funcționa, ceea ce este foarte ambiguu. Aceste măsuri sunt luate avându-se în vedere strict activitatea financiară fără să se aibă în vedere activitatea care se desfșoară la spital. Nu putem spune că reducem personalul sâmbăta, duminica, reducem sporurile, nu dăm tichete. Din locurile unde este personal îl luăm și îl ducem în altă parte. Nu putem lua dintr-o parte să acoperim în altă parte. E un moment de avarie, dar soluțiile acestea să iei dintr-o zonă unde funcționează și să duci într-o zonă unde nu sunt suficienți, nu văd cum putem rezolva.", a spus Octavian Dumitru, lider Sanitas.

Sindicaliștii din sănătate spun că măsurile adoptate nu vor fi acceptate de salariați.

Chiar este un exces de măsuri împotriva salariaților, care nu cred că o să convină cuiva sau vor fi acceptate. După ce au revenit salariile la nivelul la care a fost acum încercăm să le aducem înapoi pe alte căi. Trebuie să fie analizată activitatea și găsirea unor posibilități de creștere a numărului de servicii pe care le dăm, creșterea valorii serviciilor, prin creșterea tarifului care încearcă să se solicite și prin creșterea indicelui se complexitate. Mi se pare că încercarea de a se lua măsuri de redresare financiară a unității prin reducerea drepturilor salariale nu este corect și nu suntem de acord., a conchis Dumitru.

Pe de altă parte, Lia Temciuc, lider Sanitas, a reproșat că nimeni nu a făcut nimic ca bugetul Spitalului Județean să crească.

Sindicaliștii și-au expus nemulțumirile în cadrul unei ședințe ce a avut loc, luni, la Insituția Prefectului, la care au participat toți directorii de spitale și reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate și ai Direcției de Sănătate Publică.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!

astăzi, 12:17

O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...

Un tânăr le-a prezentat polițiștilor de frontieră de la Racovăț un permis din Ecuador, ce s-a întâmplat după!

astăzi, 12:11

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Ecuador, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volan...

Botoșănean căutat de poliție: În urmă cu câteva zile a fost condamnat la închisoare! - FOTO

astăzi, 11:43

În vârstă de 66 de ani, Ilie figurează pe lista persoanelor urmărite de pe site-ul Poliției Române. Născut în orașul Darabani, județul Botoșani, domiciliat în ...