Sindicalişii din educaţie cer proceduri clare pentru numirea directorilor şi a inspectorilor şcolari

  În cadrul unei întâlniri ce a avut loc în urmă cu câteva zile la Bucureşti, la Ministerul Educaţiei, sindicaliştii au cerut debirocratizarea sistemului de învăţământ şi stabilirea unor proceduri clare de numire a directorilor la conducerile unităţilor de învăţământ, dar şi a inspectorilor şcolari.

 Potrivit Iulianei Nacu, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, aceste proceduri au fost solicitate în vederea organizării de concursuri pentru stabilizarea pe post a directorilor şi inspectorilor şcolari.

De asemenea, sindicaliştii au cerut Ministerului întocmirea regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, a regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din şcoli.

 “Sunt acte normative care nu solicită fonduri şi atunci se pot realiza printr-o discuţie eficientă“, a spus Iuliana Nacu.

Şi inspectorul general al Inspectoratului Judeţean Botoşani a spus că îşi doreşte organizarea acestor concursuri în învăţământ pentru asigurarea stabilităţii pe posturi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un business pornit la Botoşani, în Top 100 companii antreprenoriale din România!

astăzi, 17:31

În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii ...

Polițiștii rutieri din Botoșani s-au alăturat Operațiunii Europene ROADPOL ”Focus On The Road”

astăzi, 17:01

În perioada 5-11 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de control și prevenire în cadrul Operațiunii ...

Un copil de 10 ani și mama sa au fost preluați de Ambulanță, după un accident pe drumul spre Suceava!

astăzi, 14:39

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe raza localității Brehuiești, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implica...