Simion Drelciuc: ”Costurile cu transportul gunoiului sunt mai mari decât încasările la gospodăriile individuale”

Directorul societății Urban Serv, Simion Drelciuc, susține că costurile cu transportul gunoiului de la case sunt cu mult peste încasări. Potrivit unei Hotărâri de Consiliu Local, societatea trebuie să ridice pe lună câte două pubele de la o casă, însă lunar se ridică câte patru pubele.

În aceste condiții, conducerea unităţii va veni cu o solicitare în Consiliul Local prin care va cere mărirea normei de ridicare a gunoiului.

Noi transportăm patru pubele pe lună şi de aici apare diferenţă între cantitatea colectată la casă, transportată şi cântărită la depozitul de deşeuri şi suma pe care o încasăm la număr de persoane. Vom veni cu o solicitare la CL prin care să lămurim această chestiune, întrucât costurile societăţii sunt mai mari decât încasările la gospodăriile individuale din acest motiv. Sau se măreşte norma în aşa fel încât să ne acopere nouă costurile de patru ori pe lună sau o să trebuiască să luăm de două ori pe lună, aşa cum reiese din normă, a spus Simion Drelciuc.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție! Vânt puternic pentru județul Botoșani până luni seară!

astăzi, 09:39

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, din această seară, de la ora 21:00, până mâine seară, la aceeași...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (428)

astăzi, 08:52

SINDROMUL ARHIP (3) Volumul al treilea din seria „Fiecare nume are omul lui” (, Editura „Pim”, Iași, 2022)  continuă aceeași strategie a proiectării personajului pe...

„Aș contesta primul gol / L-am sunat azi-noapte". Reacția lui Valeriu Iftime, după Dinamo - Botoșani 2-0

astăzi, 08:27

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...